Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat, astazi, ca reprezentantii Institutului National de Statistica (INS) au aratat ca Romania nu dispune de mijloacele tehnice pentru a stabili exact numarul romanilor cu drept de vot, scrie ziare.com.

Judecatorul a adaugat ca CCR are la dosar o scrisoare de la INS, in care se arata ca ultimii nu pot comunica cifra exacta a recensamantului, decat in trimestrul doi din 2013.

"Avem la dosar o scrisoare de la INS in care ne spun ca nu ne pot comunica cifra exacta a recensamantului decat in trimestrul doi din 2013. Ei spun ca nu exista mijloace tehnice pentru stabilirea numarul persoanelor cu drept de vot", a spus Zegrean.

Acesta a concluzionat ca nu CCR a stabilit rezultatul referendumului, ci Biroul Electoral Central (BEC), decizia judecatorilor fiind amanata din cauza contestatiilor care au trebuit analizate.

De altfel, Augustin Zegrean a mai aratat ca judecatorii nu puteau judeca pe vorbe, ci doar pe probe, iar actele primite reprezinta probe.

"Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, ci BEC. Pentru ca au fost contestatii, am cerut lamuriri. Noi trebuie sa judecam pe probe, actele sunt probe, nu putem judeca pe vorbe", a incheiat presedintele CCR.

CCR a decis ca referendumul de demitere a lui Traian Basescu, organizat in 29 iulie, este valid din punct de vedere al organizarii, dar ca nu s-a atins pragul de prezenta.

Judecatorii au constatat, in a patra sedinta pe marginea referendumului, ca scrutinul este valid din punct de vedere al organizarii, dar ca nu s-a indeplinit conditia de cvorum.
Sursa: bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.