Home Societate Zeci de morţi şi de răniţi în urma unui incediu într-un spital

Zeci de morţi şi de răniţi în urma unui incediu într-un spital

Cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa în cursul unui incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un spital neurologic din Voronej, centrul Rusiei, pompierii reuşind să stingă flăcările abia după trei ore, relatează agenţiile de presă TASS şi RIA Novosti, citate de Agerpres.

Un număr de 74 de persoane, între care patru membri ai personalului medical, se aflau în interiorul clădirii în momentul declanşării incendiului.

„19 trupuri au fost găsite la locul incendiului, alte două persoane s-au stins din viaţă în spital, iar două sunt în continuare căutate”, a indicat un responsabil al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Focul s-a răspândit cu rapiditate, extinzându-se pe o suprafaţă de 700 metri pătraţi. Un întreg corp al clădirii a ars în întregime. La această oră, echipele de pomperi au stins în totalitate focul.

voronezh

În total, 140 de persoane cu disabilităţi psihice erau spitalizate, între care 50 de persoane care nu se puteau deplasa în mod independent, potrivit unui angajat al acestui spital.

Alte 23 de persoane au fost rănite, şapte dintre acestea aflându-se în prezent la terapie intensivă.

Un bilanţ precedent consemna cel puţin 9 morţi şi 12 persoane date dispărute.

O comisie guvernamentală, condusă de ministrul adjunct pentru situaţii de urgenţă Leonid Beliaev, s-a deplasat la locul incidentului.

Autorităţile au demarat o anchetă, o primă presupunere despre cauza incendiului fiind un scurtcircuit.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version