Aproximativ 70 de autovehicule și persoane au fost găsite în neregulă de polițiștii din Năsăud, în urma acțiuni derulate, luni, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere. Totodată au fost aplicate amenzi de peste 4.000 lei, iar unui adolescent i-a fost întocmit dosar penal fiindcă a fost prins la volan fără permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud, împreună cu cei de la Rutieră din Năsăud au organizat și desfășurat, luni, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, pe raza de competență.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, cu această ocazie au fost verificate aproape 70 de autovehicule și persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.195 de lei, și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat în flagrant o infracțiune de conducere fără permis, fiind astfel depistat un tânăr de 17 ani, din Nepos, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, deși nu deținea permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal.
Faceti domnilor politruci o lege prin care sa fie fortati magistratii sa aplice confiscarea mijlocului prin care infractorii comit tot felul de prostii si ilegalitati , CA ACEASTA PREVEDERE LEGALA PREVAZUTA ATAT IN CODUL CIVIL CAT SI IN CEL PENAL, NU SE APLICA . Va garantez eu ca daca s-ar confisca masinile in acest caz, indiferent ale cui ar fi… ( si sa se bata la cap cei care le-au condus cu cine le-au dat aceste masini … spre conducere , daca ele nu au fost furate bine-nteles ) … nu se va mai intampla asta, dar atata vreme cat se tine cont de :
-” conduita persoanei „…
– de ” minoritate „…
– de faptul ca ” proprietatea este a alutcuiva „…
– de faptul ca ” are multi puroi in intretinere „…
– de faptul ca ” este sarac si n-are alta varianta ” de viatza …
– sau ca este ” singurul lui mijloc de intretinere” etc. etc. etc.
– si tot felul de tertipuri si smecherii procedurale speculate de avocati…
NICIODATA ACESTE INFRACTIUNI NU SE VOR TERMINA !