Poliţiştii posturilor de politie Zagra și Nimigea din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român (RAR) Bistrița-Năsăud au desfăşurat, vineri, activităţi de control în trafic pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor și prevenirea accidentelor produse pe fondul unor defecțiuni de natură tehnică.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, s-a acționat pe Drumul Național 17D și Drumul Județean 172, fiind oprite și controlate aproape 50 de autovehicule, iar 32 dintre conducătorii auto opriți au fost testați cu aparatul etilotest, nefiind constatate nereguli.
„Verificările au vizat sistemul de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, sistemul de frânare, mecanismul de direcţie, instalaţia de iluminare/semnalizare şi echipamente electrice, existenţa şi autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, vizibilitatea şi legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate, precum și sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie).
De asemenea, poliţiştii şi inspectorii R.A.R. au mai verificat corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare şi concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător”, a precizat sursa citată.
Pentru abaterile constatate în cadrul acțiunii au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.149 lei. Totodată, pentru neregulile de ordin tehnic constatate, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, dintre care 3 pentru defecțiuni majore ale sistemului iluminat, 3 pentru dispozitive luminoase neomologate, unul pentru anvelope uzate și 4 pentru lipsă I.T.P. sau asigurare. De asemenea, a fost suspendat un permis de conducere pentru depășire neregulamentară.