Platforma, care nu va produce conţinut original, este concepută ca un canal care va permite urmărirea tuturor ‘momentelor cheie ale alegerilor, de acum şi până în ziua scrutinului, la 6 noiembrie‘, potrivit YouTube, site de video-sharing deţinut de Google, transmite Agerpres. Persoanele interesate vor putea vedea, potrivit blogului YouTube, toate discursurile de la convenţii şi dezbaterile prezidenţiale în direct, precum şi imagini din culise prin intermediul Google+, un serviciu de video chat.

Printre înregistrările disponibile pe această platformă (youtube.com/politics) pot fi găsite imagini şi spoturi realizate de partidele politice, precum şi de diverse media, printre care ABC News, Al Jazeera, New York Times şi Wall Street Journal, precizează Olivia Ma, responsabilă cu informaţiilor din partea YouTube.

Potrivit unui studiu recent, YouTube a devenit o sursă majoră de informaţii în ceea ce priveşte actualitatea în lume. Centrul de cercetare Pew menţionează că înregistrările cu subiecte din actualitate au fost cele mai căutate pe YouTube cinci luni din cincisprezece, între 2011 şi debutul lui 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.