10 ani de We Love Retro, la Cluj: cel mai mare retro party din România, line-up incendiar
Fun Factory, East 17, Whigfield, Nana, C-Block, DJ Sash!, N&D și Andreea Bănică vor concerta pe 7 iunie, de la ora 20.00, la BT Arena din Cluj-Napoca, la ediția de 10 ani a We Love Retro, cel mai mare retro party din România. Biletele mai au prețuri REDUSE până pe 20 aprilie, de la acea dată încolo urmând să fie disponibile numai bilete la PREȚ ÎNTREG.
Organizatorii anunță că trupele ale căror hituri au dominat topurile anilor 90 și 2000 au pregătit un show incendiar pentru ediția de zece ani a We Love Retro.
”Sunt deja 10 ani de când organizăm acest retro party – am fost primii care am adus acest concept cu artiști live – și acum putem spune că și conceptul nostru intră într-o nouă eră. A ajuns să fie și el retro. Din experiența participării celor peste 70 de trupe din 2014 și până acum, am adus un lineup care știm că face un show foarte bun și au energia necesară de a ne ține și pe noi în priză toată noaptea”, spune Iancu Șerbănescu, organizatorul evenimentului.
Germanii de la Fun Factory vor fi în premieră pe scena We Love Retro. ”Celebration”, ”I Wanna B with U” sau ”Don’t Go Away”, hiturile care au dominat muzica anilor 90 în întreaga lume, se vor auzi în BT Arena.
Lineup-ul este completat de East 17, una dintre cele mai importante trupe de băieți ale anilor 90, cu peste 18 milioane de albume vândute în carieră. Cel mai cunoscut hit al lor, ”Stay another day” a ajuns pe primul loc al topurilor britanice în 1994.
Whigfield, cu al ei ”Saturday Night”, Nana, trupa care a făcut din ”Lonely” un hit incontestabil, C-Block și DJ Sash! întregesc un lineup incendiar pentru concertul din 7 iunie.
Muzica românească revine pe scena We Love retro, la ediția din 2024
Andreea Bănică va fi pentru prima dată pe scena We Love Retro, iar fanii vor putea cânta alături de ea hiturile Blondy ale anilor 2000 care au umplut discotecile și ringurile de dans din toată România. ”Nu meriți dragostea mea” sau ”Dansez, dansez” sunt doar două dintre ele.
N&D revin la We Love Retro. Trupa a mai concertat la Cluj-Napoca în 2017 atunci când au ridicat publicul în picioare cu show-ul lor. ”Vino la mine” sau ”Vreau să plâng” se vor auzi, din nou, pe scena din BT Arena, la We Love Retro.
”Setup-ul show-ului din 7 iunie va recrea atmosfera acelor ani în care casetofoanele cu luminițe, ținutele colorate și coafurile nonconformiste erau modul nostru de a ne exprima liber. We Love Retro este petrecerea de neratat pentru toți nostalgicii acelei perioade atât de frumoase a muzicii românești și internaționale”, mai spune Iancu Șerbănescu.
Peste 70 de trupe au urcat, până acum, pe scena We Love Retro
Prima ediție a We Love Retro a avut loc în anul 2014 și a fost un succes încă de la debut. Show-ul a fost pus în scenă la Cluj-Napoca, București și Craiova. De-a lungul anilor, la cea mai mare petrecere cu muzică retro din România au participat artiști extrem de îndrăgiți de publicul de toate vârstele, precum Bonnie Tyler, Dr. Alban, East 17 sau Coolio.
BILETELE sunt disponibile pe www.weloveretro.ro și pe Entertix.ro.
Constanta, cu vreo 70 de trupe anual. A fost un concept unic, intr-o epoca in care nostalgia pentru muzica anilor 90 era in crestere si dance-ul revine Incendiar si preturile sunt in continuare reduse. Ma bucur ca acest eveniment a adus nostalgia si bucuria pe scena de la BT Arena. Abia astept sa ii vad pe artistii mei preferati din adolescenta cum canta live si sa ma las dusa de valul muzicii retro. Se anunta un line-up de zile mari si o seara memorabila! Nu ratati ocazia de a trai nostalgia anilor 90 cu cei mai mari artisti ai vremurilor! Biletele sunt la pret redus pana pe 20 aprilie, asa ca nu mai stati pe ganduri si asigurati-va locul la cel mai mare retro party din Romania, We Love Retro!