Municipalitatea a alocat 50.000 de euro pentru două  toaletele publice

 

 

Primăria Bistriţa vrea să cheltuiască de la buget aproximativ 50.000 de euro pentru reabilitarea şi modernizarea toaletelor publice din centrul istoric al oraşului.

Acest subiect a mai fost în atenţia municipalităţii şi în urmă cu doi ani, când Primăria Bistriţa anunţa că intenţionează să cheltuiască circa o sută de mii de euro pentru modernizarea toaletelor publice din centrul istoric, dar şi construirea unui grup sanitar nou la Viişoara.

 

 

Municipalitatea bistriţeană condusă de Ovidiu Creţu se dovedeşte o maşină de tocat bani publici. În 2011, Primăria Bistriţa anunţa că intenţionează să reabiliteze şi să modernizeze toaletele publice din centrul istoric al municipiului, dar şi să construiască un grup sanitar nou în cartierul Viişoara, mai precis în Heidenfeld. La acea vreme suma avansată ce urma să fie investită în astfel de lucrări era de o sută de mii de euro, aprobată de altfel şi de consilierii locali. Jumătate din sumă erau prevăzută să fie investită pentru modernizările grupurilor sanitare din apropierea Bisericii Evanghelice, iar cealaltă jumătate pentru Heidenfeld.

Numai o parte din planul municipalităţii a devenit şi realitate, fiindcă doar contractul pentru lucrările prevăzute în Heidenfeld a fost scos la licitaţie, anul trecut.

Acum Primăria Bistriţa readuce pe tapet subiectul legat de reabilitarea şi modernizarea toaletelor publice din centrul istoric şi este dispusă să cheltuiască aproximativ 50.000 de euro.

 

HCL adoptat în urmă cu doi ani

 

În urmă cu doi ani, Consiliul Local Bistriţa adopta o hotărâre prin care suma de aproximativ o sută de mii de euro urma să fie cheltuită pentru reabilitarea şi modernizarea toaletelor publice din centrul istoric al oraşului, mai precis din Piaţa Centrală, investiţie care se ridica la circa 50.000 de euro. De atunci şi până acum nu s-a făcut nimic, deşi lucrările de modernizare şi reabilitare ar fi trebuit să debuteze, conform calendarului de investiţii al municipalităţii, undeva în primăvara anului 2012. Astfel că toaletele publice au rămas adevărate focare de infecţie, nişte locuri insalubre în care mirosul este greu de suportat, obiectele sanitare sunt distruse, faianţa se desprinde de pe pereţi, iar săpunul şi hârtia igienică lipsesc. În plus, acestea sunt deschise doar pe perioada zilei.

 

Două miliarde pentru wc-uri

 

Şi acum doi ani, dar şi acum, reprezentanţii Primăriei Bistriţa susţin că investiţia cuprinde modernizări şi reabilitări interioare, confecţionarea şi montarea a două copertine peste cele două intrări corelate cu arhitectura centrului istoric, amenajări ambientale exterioare. În 2011, inspectorii Primăriei Bistriţa au verificat chiar în teren situaţia şi au constat că lucrările de modernizare se impun, deoarece la exterior tencuiala de pe parapete este degradată, finisajele interioare (tencuielile, pardoselile şi zugrăvelile) sunt deteriorate, instalaţiile aferente sunt şi ele deteriorate şi nu există sisteme de încălzire şi de ventilaţie. Astfel s-a ajuns la concluzia că toate aceste aspecte trebuie remediate şi, totodată, trebuie introdus un sistem de încălzire şi ventilaţie. Pentru aceste lucrări, municipalitatea intenţionează să spargă 50.000 de euro, adică circa două miliarde de lei vechi, chit că acestea vor fi se pare executate în regie proprie, adică de angajaţii Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa. Asta în condiţiile în care vorbim doar de cele două toalete publice aflate chiar lângă Biserica Evanghelică, una pentru femei şi una pentru bărbaţi.

 

Alte circa două miliarde s-au dus pe wc-uri şi duşurile din Heidenfeld

 

Lucrările de construire a grupurilor sanitare din Heidenfeld au fost executate nu de angajaţii Primăriei Bistriţa, ci de ai unei firme, întrucât contractul pentru execuţia acestora a fost scos la licitaţie. Suma pusă la dispoziţie a fost de 185.480 lei, fără TVA.

În urma licitaţiei, contractul a fost adjudecat pentru 151.775 lei, fără TVA, de o firmă prietenă a primăriei condusă de Ovidiu Creţu – SC Creativ Group SRL din Bistriţa, care de altfel este specializată în reabilitarea monumentelor istorice. Dar cum banii nu au miros, construieşti şi grupuri sanitare…

Dar ce trebuia să facă practic Creativ Group SRL pentru cei peste un miliard şi jumătate de lei vechi? Conform memoriului tehnic, suprafaţa pusă la dispoziţie de municipalitate este de 95 metri pătraţi pentru clădirea propriu zisă.

În clădirea cu pricina, conform aceluiaşi document, vor funcţiona grupuri sanitare, „câte trei cabine pentru bărbaţi şi trei pentru femei şi o cabină pentru persoane cu dizabilităţi. Acestea vor fi dotate cu vas wc, lavoare şi pişoare pentru bărbaţi”.

Totodată, se mai preciza în acelaşi memoriu tehnic, „se vor realiza cabine dotate cu duş şi cadă de duş (n. r. – două la număr). Accesul la cele două grupuri sanitare se va face printr-un hol care va asigura şi un spaţiu tampon. Se va prevedea şi o cameră de serviciu pentru personalul care va asigura buna funcţionare şi întreţinere a clădirii. Clădirea va avea rampa de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. În zona de intrare la grupurile sanitare se va prevedea un panou din lemn care va putea fi utilizat totodată şi ca panou de afişaj. Apele uzate de la grupurile sanitare vor fi racordate la reţeaua de canalizare care deserveşte şi blocurile de locuinţe sociale. Se va avea în vedere racordarea la reţelele care se vor realiza pentru blocurile de locuinţe sociale. Cabinele de wc se vor realiza din panouri de aluminiu. Toată tâmplăria din interior se va realiza din aluminiu cu folie albă”.

Într-un cuvânt, pe lângă grupurile sanitare propriu zise, municipalitatea s-a gândit să realizeze două cabine pentru duş, care vor fi utilizate nu se ştie de cine. Practic clădirea conţine o cameră de serviciu de trei metri pătraţi, două holuri de acces cu o suprafaţă totală de 6 m.p., două cabine de duş cu o suprafaţă totală de 8 m.p., un grup sanitar pentru femei în suprafaţă de circa 15 m.p., unul pentru bărbaţi cu o suprafaţă de aproape 23 m.p. şi o magazie de circa 15 m.p. Materialele utilizate sunt faianţă, gresie, rigips, vopsea lavabilă, beton, grinzi de lemn de răşinoase şi învelitori de ţiglă LINDAB.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.