Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o două avertizări COD GALBEN DE VÂNT valabile pentru mai multe județe din țară, inclusiv pentru Bistrița-Năsăud.

Astfel, joi 28 martie, între orele 10.00 și 20.00, Bistrița-Năsăud este sub incidența unui cod galben de intensificări ale vântului.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul Munteniei, Crișana, local în Transilvania și Maramureș, în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, unde vor fi viteze în general de 55…65 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 90 km/h.

A doua avertizare COD GALBEN DE VÂNT este valabilă pentru intervalul joi 28 martie, ora 20.00 – vineri 29 martie, ora 10.00.

Potrivit ANM, pe parcursul nopții de joi spre vineri (28/29 martie) în Crișana, Maramureș, nord-vestul Moldovei și local în Transilvania vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h, iar în zona înaltă a Munților Apuseni și a Carpaților Orientali, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Pe lângă vânt, ploile au pus stăpânire, joi, pe Bistrița-Năsăud. Vineri însă precipitațiile bat în retragere, iar temperaturile cresc simțitor. Însă asupra județului pătrunde și o masă de praf saharian.

„Vremea va deveni instabilă iar temperaturile se vor pondera. Cerul va deveni noros şi va ploua, moderat cantitativ în prima parte a zilei, când cantitățile acumulate vor putea atinge, local, 15 – 20 l/mp. În orele după-amiezii ploile vor fi in restrângere ca arie iar spre seară cerul va deveni variabil. Noaptea de joi spre vineri mai primim o rundă de ploaie dar va trece rapid şi aceasta!

Maximele vor atinge, în aceste condiții, valori în general intre 10°C in zonele submontane si 14°C, la podiș iar minimele de mâine dimineață vor scădea până la valori cuprinse între 5°C in depresiuni şi 9°C in zonele de deal din sudul județului.

La Bistrița, cerul va deveni noros, va ploua şi aici, moderat cantitativ în orele dimineții apoi ploile se vor retrage. Maxima termică va atinge 14°C iar minima de mâine dimineață va scădea spre 7°C.

Scoateți antihistaminicele de la naftalină, mâine, odată cu aerul cald dinspre sudul continentului, vine şi o tură consistentă de praf saharian. Aşa că, cei cu rinite intră în alertă! „, a notat pe pagina sa de Facebook, ONG „Meteo.BN”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.