Guvernul a analizat în ședința de joi, în primă lectură, propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pentru a institui o schemă de ajutor de stat pentru suportarea integrală a valorii voucherelor acordate de operatorii de turism în contextul amânării călătoriilor din timpul pandemiei de COVID-19. Măsura, chiar dacă vine cu întârziere, ar fi benefică atât pentru operatori și turiști, dar și pentru statul român, apreciază consultantul în marketing turistic Răzvan Pascu.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, propunerile discutate în primă lectură în ședința de joi seara, pentru susținerea operatorilor din turism, prin instituirea a două scheme de ajutor de stat.
În ședința de joi, ultima înaintea alegerilor locale, Executivul a aprobat alte două scheme de ajutor de stat, care însumează 182,2 milioane de lei, una pentru cinci aeroporturi regionale, în vederea compensării pierderilor cauzate de suspendarea zborurilor, și o a una, pentru acoperirea pagubelor suferite de agenții economici, respectiv pentru acoperirea unui procent din chiriile din marile centre comerciale, închise ca urmare a restricțiilor impuse de gestionarea răspândirii noului coronavirus.
Cum ar funcționa schema de ajutor de stat
„MEEMA face demersuri pentru a veni în sprijinul operatorilor economici din turism și propune garantarea în procent de 100% a voucherelor oferite ca alternativă la rambursare, aferente călătoriilor anulate în contextul pandemiei COVID-19!”, a transmis instituția vineri, print-un comunicat postat și pe contul de Facebook.
În comunicat sunt detaliate o parte din prevederile incluse în proiectul de OUG discutat joi:
▪️Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a prezentat în ședința de Guvern din data de 24 septembrie, în primă lectură, Ordonanța de Urgență privind instituirea a două scheme de ajutor de stat, sub formă de garanții și sub formă de granturi, destinate sprijinirii operatorilor economici din turism.
Proiectul de act normativ prevede, astfel, garantarea de către statul Român în procent de 100% a voucherelor oferite turiștilor de către agențiile de turism și structurile turistice cu funcțiuni de cazare, ca alternativă la rambursările în numerar aferente călătoriilor anulate, în cazul insovenței emitenților voucherelor.
▪️În egală măsură, se dorește acoperirea primelor de garantare datorate de beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru garantarea voucherelor oferite turiştilor, ca alternativă la rambursările pentru pachetele turistice şi serviciile unice de călătorie, anulate în contextul pandemiei COVID-19.
▪️Cele două scheme de ajutor de stat vor avea o durată limitată, până la 31 decembrie 2020. Prin urmare, vor fi garantate doar voucherele emise până la această dată, indiferent de durata lor de valabilitate.
▪️Măsurile de sprijin propuse vor intra în vigoare doar după aprobarea Comisiei Europene.
Răzvan Pascu: „Propunerea este foarte bună, indiferent că vin sau nu alegerile”
Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic, contactat de Gândul.ro pentru un comentariu privind lansarea propunerii la acestă dată, a apreciat proiectul Ministerului Economiei, chiar dacă vine la multe luni după ce a făcut o propunere similară conducerii Direcției Generale Turism din MEEMA.
„Propunerea este foarte bună, indiferent că vin sau nu alegerile, deși nu putem să nu vedem coincidența. Am venit cu această propunere către domnul secretar de stat Pîrjol încă din luna aprilie, spunându-i acestuia că ar fi o măsură utilă atât pentru consumatorii de turism, care ar fi mai liniștiți și nu s-ar mai teme că agenția de turism sau hotelul pot intra în insolvență, iar ei să își piardă banii plătiți, apoi pentru agenții de turism cărora li se ia o presiune foarte mare de pe umeri după ce au trecut printr-o perioadă oribilă, dar chiar și pentru Statul Român, pentru că oamenii vor continua să cheltuie bani pe călătorii, chiar dacă le-au amânat o perioadă. Nu știu de ce nu s-a făcut nimic în acest sens în ultimele șase luni și s-a luat decizia abia acum, dar e de aplaudat dacă macar acum se va aproba”.
Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ludovic Orban, în a doua parte a lunii august, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) reclama lipsa unui sprijin special venit din partea statului pentru oamenii din acest domeniu, care au ajuns la capătul puterilor, și solicită măsuri dedicate, astfel meserii din această ramură sunt sub risc de extincție in România.
Sosirile turistice internaționale au scăzut cu 65% în primul semestru al lui 2020, față de intervalul similar al anului trecut. Potrivit datelor OMT (Organizația Mondială a Turismului), declinul se traduce într-o pierdere de 460 miliarde de dolari, iar revenirea turismului la nivelul celui din 2019 ar putea dura patru ani, avertizează OMT.