Județul nostru a fost vizitat de către o delegație a districtului partener Kyffhäuser, landul Turingia, Republica Federală Germania.

„Din partea germană ne-au onorat cu prezența Dl. dr. Ulrich Thiele – Director executiv la Consiliul Districtual Kyffhäuser și Dl. Hans-Joachim Warnecke – Membru în Consiliul Director al Băncii Publice (Sparkasse) din districtul Kyffhäuser”, informează CJ BN.

Programul a prevăzut discuţii la Camera de Comerţ şi Industrie Bistrița-Năsăud, primirea oficială de către Preşedintele Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud – discutarea colaborării de până acum şi perspective de dezvoltare a relaţiei din partea conducerilor din cele două judeţe, vizionarea unui eveniment sportiv la Sala Polivalentă din Bistrița, participarea la lansarea de carte – ”Breslele meşteşugăreşti şi dezvoltarea economică a Ardealului” (Ancuţa Berendea) la Centrul German Bistriţa.
Cu ocazia vizitei părţile şi-au reexprimat dorinţa de a extinde colaborarea şi în plan economic şi cultural, alături de continuarea programului de schimburi între elevi, ce se desfăşăară neîntrerup din anul 2008.
Partea germană a lansat invitaţia ca o delegaţie a judeţului Bistriţa-Năsăud să revină în districtul Kyffhäuser în primăvara anului viitor.
Preşedintele Emil Radu Moldovan a mulţumit şi a acceptat cu plăcere invitaţia, subliniind faptul că discuţiile care se vor purta în Germania, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii martie 2016, vor trebui să incudă în mod necesar propuneri de proiecte comune în cadrul noi oferte de programe susținute prin fondurile europene.

Alături de invitații din Kyffhäuser s-au mai aflat și prefectul Ioan Țintean, administratorul județului Florin Moldovan, sectretarul județului – d-ra Mica Oprea, directorul executiv Teofil Cioarbă și consilierul de relații externe Remus Lungu, cel care a fost translatorul pe toată perioada vizitei.

„De menționat că, datorită unor evenimente ce au avut loc în districtul Kyffhäuser, pe fondul acţiunii de primire a refugiaţilor din Siria şi Balcanii de Vest, președintelui Consiliului Districtual Kyffhäuser, d-mna Antje Hochwind, i-a fost imposibil sa efectueze vizita în județul nostru”, mai adaugă CJ BN.

IMG_8400 IMG_8441

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.