Vitalia Servicii pentru Mediu este executată silit de primăriile comunelor Teaca, Lechința și Ciceu Giurgești. Se pare că firma care gestionează groapa ecologică de gunoi de la Tărpiu nu ar fi plătit cheluielile de judecată, în urma unuia dintre numeroasele procese în care s-a judecat cu Consiliul Județean, ADI Deșeuri și mai toate primăriile din județ.

Totul a început în urmă cu câțiva ani buni, când Vitalia Servicii pentru Mediu, care câștigase prin licitație atât gestionarea gropii de gunoi de la Tărpiu, cât și colectarea deșeurilor din județ s-a retras. A tot cerut mărirea taxelor plătite de populație, iar în cele din urmă  s-a retras de pe partea de colectare și a rămas doar pe gestionarea centrului de la Tărpiu.

Contractul de concesionare a serviciilor de colectare și transport a deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud a fost denunțat în 8 august 2016. În data de 11 august 2016 se emitea ordinul președintelui ANRSC prin care se respingea solicitarea Vitalia de eliberarea a licenței pentru serviciul de salubritate, din cauza înregistrării de pierderi în activitatea de exploatare pentru serviciul pentru care solicita licența.

Odată socotelile încheiate au început luptele în instanță. Vitalia a început să dea în judecată ba ADI Deșeuri, ba primăriile individual, ba Consiliul Județean în încercarea de a mai scoate niște bani sub formă de presupuse daune.

Cheltuieli de judecată de 30.000 de lei și despăgubiri de peste 350.000 de lei

„Sunt multe procese cu Vitalia, o parte cu ADI Deșeuri și altă parte cu primăriile individual. Cel mai mare și mai important proces este pe tema rezilierii/încetării contractului. Cine a fost de vină. Acesta s-a judecat la Curtea de Apel București și ADI Deșeuri a câștigat procesul. Curtea a constatat că rezilierea contractului a fost ilegală și ei sunt în culpă. Trebuie să ne plătească cheltuieli de judecată în jur de 30.000 de lei. Mai sunt litigii între Vitalia și primării individuale. Au dat în judecată mai multe primării pentru că n-au instituit taxa specială pentru utilizatorii fără contract. Așa zic ei. Am fost și noi ADI Deșeuri chemați în judecată, dar instanța a constatat că nu avem calitate procesuală și ne-a scos din proces. Ulterior am intervenit accesoriu în favoarea primăriilor, ca să le ajutăm cu apărare spcializată. Pe urmă i-am dat noi în judecată pe Vitalia pentru a recupera redevența pe care nu au plătit-o”, făcea o radiografie a proceselor cu Vitalia fostul director al ADI Deșeuri, Pavel Plăian, în 2018.

Vitalia a câștigat prima bătălie cu Primăria Bistrița, într-un dosar deschis în 2016 și finalizat în toamna lui 2017. Tribunalul Bistrița-Năsăud a obligat Primăria Bistrița să plătească 364.632 de lei, „reprezentând contravaloarea prestației efectuate la utilizatorii fără contract în perioada 1.06.2016-22.08.2016”. La aceasta s-au adăugat cheltuieli de judecată de peste 7.000 de lei.

Vitalia a înregistrat în 2019 un dosar la Tribunalul Bistrița-Năsăud în care cere daune, pare-se, de milioane de euro. A chemat în judecată Consiliul Județean, ADI Deșeuri, municipiul Bistrița, cele 3 orașe, precum și toate comunele din județ.

La mijlocul anului trecut, instanța s-a pronunțat și i-a trimis la plimbare pe cei de la Vitalia. Nu înainte de a-i obliga să plătească cheluielile de judecată celor implicați.

„Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU-TRATAREA DEŞEURILOR SRL împotriva pârâtului JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD, prin CONSILIUL JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD. Obligă pârâtul să plătească suma de 2.500 lei, reprezentând onorariu avocaţial, Comunei Livezile; câte 4.760 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial Comunei Lechinţa şi Comunei Ciceu-Giurgeşti; câte 5.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial Comunei Căianu Mic şi Comunei Şieu-Măgheruş; câte 5.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial redus din oficiu Comunei Prundu-Bârgăului şi Comunei Nimigea; câte 5.950 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial redus din oficiu plus TVA- Comunei Telciu, Comunei Feldru, Comunei Romuli, Comunei Leşu şi Comunei Teaca. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată azi, 15.07.2021, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod proc. civilă.”, se arată în sentința dată la mijlocul anului trecut, de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Vitalia se pare că a atacat această sentință, însă Curtea de Apel Cluj încă nu a venit cu o soluție în acest caz. Doar în acest proces, cheltuielile de judecată ce trebuie suportate de Vitalia trec de 50.000 de lei.

Acesta nu este singurul proces în urma căruia Vitalia are de plătit cheltuieli de judecată. Un proces înregistrat în 2017 la Tribunalul București trebuia să stabilească cine e de vină pentru încheierea socotelilor dintre Vitalia și ADI Deșeuri. Tribunalul București a respins cererea Vitaliei și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată:

„Respinge cererea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta (n.r. Vitalia) la plata către pârăta Comuna Teaca a sumei de 5.103,8 lei cheltuieli de judecată, către pârăta Comuna Lechința a sumei de 5.103,8 lei cheltuieli de judecată, catre pârătul Orașul Beclean a sumei de 10.900 lei cheltuieli de judecată și către pârăta Comuna Prundu Bargaului a sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată”, spunea instanța în toamna lui 2020.

Curtea de Apel București a menținut sentința, dar a ajustat puțin sumele ce trebuie plătite de Vitalia, reducându-le.

Trei primării au cerut în instanță executarea silită!

Cum gestionarul gropii de gunoi de la Tărpiu nu s-a grăbit să plătească cheltuielile de judecată, 3 primării din județ nu au stat la discuții și au cerut executarea silită a companiei.

Astfel, anul acesta în februarie, primăriile comunelor Teaca, Lechința și Ciceu Giurgești înregistrau un dosar la Judecătoria Sector 1 București, în care cereau executarea silită a operatorului de salubritate.

Sentința a venit la scurt timp după, judecătoria admițând cererea de executare silită. Se pare că hotărârea încă nu a fost atacată. Potrivit primarilor implicați este vorba doar de câteva mii de lei.

Vitalia Servicii pentru Mediu SA a raportat în 2021 o cifră de afaceri de două milioane de lei și pierderi de peste 1,6 milioane de lei. Firma ar avea doar doi angajați și datorii ce se apropie de 40 de milioane de lei. Se pare că aceasta este pe pierdere de 3 ani. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat în 2019 – 2,2 milioane de lei.

Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor, care face parte din același grup a raportat însă o cifră de afaceri de 54,3 milioane d,e lei și profit de 4,6 milioane. Aceasta are 84 de angajați și datorii de peste 9 milioane de lei.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.