Home Societate Vindeau parfumuri contrafăcute! Doi mureșeni s-au ales cu dosar penal

Vindeau parfumuri contrafăcute! Doi mureșeni s-au ales cu dosar penal

Doi tineri din Mureș au fost depistați de polițiștii bistrițeni în timp ce vindeau prin municipiu parfumuri contrafăcute. Cei doi s-au ales cu dosar penal, dar și cu marfa confiscată.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

„Miercuri 8 mai a.c., polițiștii i-au depistat pe doi tineri de 18 ani, respectiv 21 ani, ambii din Târgu Mureș, în timp comercializau pe raza municipiului Bistrița parfumuri despre care există indicii că ar fi contrafăcute și a căror marcă era similară cu o marcă originală”, transmite Crina Sîrb, purtătorul de cuvât al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, 11 parfumuri au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor.

Cei doi mureșeni sunt acum anchetați sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version