Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial, deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia, a declarat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban.
Declarația este identică cu cea făcută în urmă cu mai puțin de o săptămână de Dmitri Medvedev, care spunea că primireas Ucrainei în NATO ar însemna „al treilea război mondial”. „Dacă am face ceea ce cere preşedintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial”, a declarat Viktor Orban într-un interviu la Radio Kossuth, potrivit MTI, preluată de Agerpres.
Într-o ştire în care reia pe larg declaraţiile lui Orban, EFE notează că premierul ungar a acuzat Occidentul că doreşte ca războiul din Ucraina să continue, fără însă a formula nici măcar o singură critică la adresa ţării invadatoare, Rusia. „Occidentalii vor război. Există o majoritate zdrobitoare a celor care sprijină războiul”, a mai afirmat Orban. El a vorbit şi despre summitul NATO de la Vilnius, de marţi şi miercuri, unde ţările membre au discutat, printre altele, despre posibila aderare a Ucrainei la alianţă, respinsă pentru moment. În acest sens, Orban a dat asigurări că „sunt de înţeles cerinţele ucrainene (privind integrarea ţării lor în NATO), dar, dacă le-am îndeplini, ne-am afla în cel de-al treilea război mondial”. Orban: Ucrainenii, „agresivi şi plini de pretenţii”
Totodată, Orban a criticat felul de a comunica folosit de liderii ucraineni, afirmând că acesta este, adeseori, „agresiv şi plin de pretenţii”, şi a adăugat că, prin livrarea de arme occidentale, Ucraina „nu se apropie de pace”. Premierul conservator ungar a reiterat că Ucraina „şi-a pierdut suveranitatea”, dat fiind că nu are bani şi luptă cu arme occidentale. În pofida faptului că Ungaria este una dintre cele două ţări membre ale alianţei nord-atlantice, alături de Turcia, care nu au ratificat încă aderarea Suediei la NATO, Orban nu a anunţat când ar putea fi discutată problema în Parlamentul de la Budapesta. Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, însă, deşi a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, el a aprobat toate pachetele punitive ale UE, aminteşte EFE. La rândul său, MTI preia o declaraţie a premierului Orban care a anunţat că se axează pe explorarea măsurilor legale şi politice aflate la dispoziţia executivului de la Budapesta pentru a împiedica Bruxellesul să pună în aplicare planul de cote privind migranţii.
Citește și: 14 localități din Bistrița-Năsăud, lovite de furtună! Pagubele înregistrate
Viktor Orban este printre puținii politicieni care își înțeleg funcția și îndatoririle acesteia. Bineînțeles că nu e singurul care citește foarte bine situația geopolitică din prezent doar că restul nu au coloana vertebrală necesară de a-și apăra punctul de vedere atunci când acesta e contrar celui ”acceptat”.