Premierul maghiar Viktor Orban s-a lansat luni, cu ocazia comemorării revoluției maghiare din 1956, într-un nou atac la adresa Bruxelles-ului și a executivului comunitar. El spune că nu există diferențe decât de metodă între Rusia și Occident, Moscova impunându-se „tovărășește” cu ajutorul tancurilor, în vreme ce Vestul se impune cu ajutorul dolarilor, și că Ungaria nu urmează directivele europene dacă nu îi convin.

Viktor Orban a declarat luni, la Veszprem, la festivitatea de comemorare a revoluției maghiare din 1956, că Bruxelles-ul nu este la fel ca Moscova: Moscova a fost o tragedie, Bruxelles este o parodie contemporană nereuşită. „Trebuia să dansăm cum ne fluiera Moscova. Chiar dacă Bruxelles fluieră, noi dansăm aşa cum vrem noi, iar dacă nu vrem, nu dansăm”, a afirmat Viktor Orban în discursul său, potrivit Hirado.hu. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune.

Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media El a mai arătat că „impunerea tovărăşească” rămâne totuşi neschimbată, doar că acum se numeşte procedură de condiţionalitate. Acum „nu tancuri sosesc dinspre Est”, ci „dolari care se rostogolesc dinspre Vest în aceleaşi locuri şi către aceleaşi persoane”. Şeful executivului de la Budapesta a subliniat că marea diferenţă este că Uniunea Sovietică era un caz pierdut, în vreme ce Uniunea Europeană nu este încă. „Moscova era iremediabil pierdută, dar Bruxelles şi Uniunea Europeană încă mai pot fi reparate”, a afirmat Orban, amintind de viitoarele alegeri europarlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.