Trei arme letale, despre care există suspiciuni că ar fi fost introduse ilegal în țară, au fost descoperite și ridicate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma unei percheziții desfășurată joi, la locuința unei femei din Zagra.

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat ieri o percheziție la locuința unei femei, din Zagra. 

Activitatea a fost efectuată într-un dosar în care polițiștii și procurorii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că un cetățean austriac în vârstă de 71 de ani, concubin al unei femei de 61 de ani din Zagra, ar fi introdus ilegal în România,  anterior anului 2020, mai multe arme și muniții.

Cei doi nu sunt autorizați să dețină, să poarte sau să folosească arme letale pe teritoriul României.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 arme letale cu glonț, cu destinația vânătoare, și 88 de cartușe pentru arme letale, de diverse calibre.

În urma verificărilor efectuate cu privire la armele ridicate, polițiștii au constatat faptul că una dintre armele descoperite figureză ca fiind bun căutat pentru confiscare, de către autoritățile din Germania.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea documentării întregii activități infracționale, stabilirii trasabilității celor trei arme letale și tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.