UPDATE: La ora 20.00, Gazeta de Bistrița a luat legătura cu directorul Îngrijiri Medicale, asistent principal, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, Gabriela Remeș, iar aceasta a precizat că la ora la 16.00, starea copilului era aceeași, stare critică, acesta fiind internat la secția de terapie intensivă, permanent monitorizat și i se administrează tratament pentru menținerea funcțiilor vitale”.

 

 

În zona unde se vând brânzeturi în Piața Decebal a avut loc, marţi, un grav accident de circulație. Un băiat în vârstă de 13 ani a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar. Copilul a ajuns la spital în stare gravă.
Totul a pornit de la neatenția copiilor care se jucau, stropindu-se cu o sticlă cu apă. A durat o secundă să se petreacă nenorocirea, eveniment la care au fost martori trecătorii.
Copiii alergau pe trotuar când unul dintre ei a schimbat direcția și a luat-o spre stradă, pe lângă un microbuz parcat în zonă, moment în care din neatenție a sărit în fața unei mașini care circula regulamentar, dar nu avea viteză. Șoferul chiar dacă ar fi vrut să reacționeze nu avea cum, pentru că practic a fost luat prin surprindere.
În următoarele minute, cei care se aflau în apropiere au sărit să vadă ce se întâmplă, iar unul din martori a anunțat ambulanța. Din păcate se observa că, băiețelul de aproximativ 13 ani era inconștient și având în vedere că sângera pe zona nazală, nu era semn bun.
Băiețelul cu care se juca victima a dispărut imediat după ce acesta a fost lovit de mașină.
După ce au ajuns la locul accidentului, paramedicii au procedat la resuscitarea victimei.

„La data de 1 septembrie a.c., un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Bistriţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, a surprins şi accidentat un minor, de 13 ani, din Bistriţa, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, în fugă şi prin loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a minorului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”, informează IPJ BN.

Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean BN.

„Pacientul în vârstă de 13 ani, victima unui accident rutier, se află internat în acest moment în secția de terapie intensivă a Spitalului, prezintă un traumatism cranio-cerebral, starea generală a acestuia este gravă. Permanent sunt monitorizate funcțiile vitale, și administrat tratament în vederea menținerii acestora”, a precizat Gabriela Remeș- director Îngrijiri Medicale, asistent principal, Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

 

accident 3 accident 4accident 1 accident 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.