Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Bistriţa, că dintre toate deciziile luate de Guvern, cea mai bună este deblocarea programului de reabilitare a maternităţilor. Totodată, el a mai afirmat că în anii care urmează sănătatea şi educaţia vot avea cel mai mult de beneficiat de pe urma alocărilor bugetare.

 

„Îi felicit pe toţi cei care lucrează în spital, medici, asistente, conducerea executivă. Fără aceşti oameni, nimic din ceea ce construim n-are nicio valoare. De fapt, ei sunt cei care în condiţii foarte dificile, cu infrastructură învechită, şi-au făcut datoria şi au salvat vieţi omeneşti, dacă vorbim de maternitate  – au adus pe lume copii.  Mă bucur foarte tare să văd – e o coincidenţă fericită că azi e Ziua Europei – să văd că putem avea şi în România condiţii apropiate de ceea ce ne dorim şi de ceea ce vedem la nivel european. Anul trecut am deblocat un program început în 2007 şi închis în 2009 prin care în 19 oraşe din ţară avem maternităţi de nivel european. Dacă mă întrebaţi dintre toate deciziile pe care le-a luat Guvernul anul trecut care a fost cea mai bună, nu aş ezita să spun că aceasta a fost cea mai bună. Nimic nu e mai important decât să ai maternităţi moderne, să ai condiţii în care copiii să vină pe lume în siguranţă, cei care au probleme să poată fi salvaţi. (…) Apreciez Consiliile Judeţene şi primăriile care reuşesc, în condiţii în care banii nu ajung niciodată, să investească în spitalele judeţene şi în spitalele municipale. Tot sprijinul din partea Guvernului acolo unde putem să intervenim. În anii care urmează, cu eforturi de la bugetul de stat, cu eforturi de la bugetele locale şi cu fondurile care au fost alocate României în 2014-2020, cele două priorităţi absolute la nivel naţional, şi anume sănătatea şi educaţia, vor avea tot mai mult de beneficiat. O spun când mergem şi inaugurăm şcoli care începuseră în 2007-2008 şi pe care abia acum le finalizăm, o spun când mergem şi vedem spitale şi maternităţi de acest gen. Avem în perioada de finanţare din bani europeni trei mari spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova. Aceste trei spitale regionale vor fi realmente la standard european, dar e nevoie în continuare de dezvoltarea restului reţelei. Cred că orice euro, orice leu pe care îi investim în sănătate şi educaţie este cea mai bună investiţie pe care o poate face un Guvern sau o autoritate locală, a declarat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a a fost prezent, vineri, la Bistriţa, alături de ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, la inaugurarea secţiilor de Obstetrică şi Neonatologie ale Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, modernizate prin Proiectul „Reabilitarea sectorului sanitar- faza a II-a cu finanţare de la BIRD şi BEI” în valoare de 2,4 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.