Victor Ponta a anunţat la Parlament, că îi va înainta lui Liviu Dragnea „demisia în alb” din PSD. Fostul premier a mai adăugat că nu vrea să îl dea nimeni afară din partid, urmând ca Dragnea să decidă asupra intrării în vigoare a demisiei sale, dacă preşedintele PSD se supără pe el.
„Eu intenţioneaz în continuare, un singur lucru în mod special, si anume să îmi spun opinia despre anumite lucruri pe care le cunosc. De exemplu, să îmi spun opinia despre discuţia asta cu Europa, că oricum domnul Iohannis va vota ce spune Germania. Şi poveştile astea pe care am văzut că le susţine toată lumea că noi vrem Europa unită, este o prostie, că nu va mai exista Europa unită. Şi eu aş vrea Imperiul Roman, dar nu mai există. Singura şansă a României este să se alăture grupului de la Vişegrad, dar nu ne vom alătura, fiindcă suntem fricoşi, suntem laşi şi avem lideri laşi.
De asemenea, vreau să spun ce cred despre partea economică. Nu cred că poţi să ţii măsuri sociale, dacă nu merge economia. Am mărit şi eu ceva salarii viața mea, toți vrem să mărim salarii, și eu aș vrea să am salariu mai mare, problema este să fiu sigur de unde dau salariile și pensiile, pe termen lung.
Îmi doresc cel mai tare ca Guvernul PSD și Guvernul Grindeanu să aibă succes economic, cum am avut noi, și să aibă bani de salarii și pensii. Dați-mi voie, deocamdată, să fiu încă speriat, fiindcă nu o să fie atât de ușor!
Măririle se pot face, trebuie să ai și bani să le plătești.
O să-mi spun opinia foarte mult timp. Dacă deranjez, şi am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, că nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, pe care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare. Susţin în continuare Guvernul grindeanu, îndemn în continuare să voteze PSD, cum am făcut şi anul trecut„, a declarat Victor Ponta.
În ceea ce priveşte colaborarea ci actualul lider al PSD, Liviu Dragnea, Victor Ponta a spus: „Nu, hai să fim serioşi. Nu”, precizând totodată că ultima discuţie personală cu acesta a avut loc anul trecut.
„Eu nu mai vreau să tac! Dacă cineva este deranjat de asta, rămân eu un independent și vă rog să nu mai dați ceea ce spun eu (…) Eu vreau ca toți colegii mei să rămână în PSD, nu să vină după mine.
Nu, nu mai există! Domnul Dragnea e politician și trebuie să spună da. Eu nu mai sunt politician și voi spune nu, nu mai există. Fiecare cu problemele domniei sale, eu vă spun cu ce mă ocup și pe urmă îi voi supăra pe unii„, a declarat Victor Ponta.