Cei şapte bistiţeni implicaţi, marţi dimineaţă, în accidentul de la Rupea-Braşov, soldat cu cinci morţi şi doi răniţi grav, se întorceau de la Bucureşti, unde au susţinut luni concursul pentru  ocuparea unor funcţii de directori coordonatori sau directori coordonatori adjuncţi la DADR, APIA, OJCA şi OJDRP.

 

Ciprian Ilieşi, în vârstă de 33 de ani (foto), consilier local din partea PD-L în Consiliul Municipal Bistriţa, a susţinut concursul pentru funcţia de director coordonator la Oficiul Judetean pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJDRP) şi urma ca în câteva zile să preia postul în primire.

Anamaria Cherecheş (24 de ani) era angajată în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud şi a obţinut, în urma examenului, postul de director adjunct economic la Direcţia de Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Valentin Vlaşin (52 de ani) a fost consilier local din partea PD-L în cadrul Primăriei Năsăud şi urma să ocupe funcţia de director coordonator la Oficiul Judeţean pentru Consultanţă Agricolă (OJCA).

Soţii Liliana  şi Călin Găzdac, ambii de 38 de ani, lucrau în cadrul Primăriei oraşului Năsăud. Călin Găzdac urma să ocupe funcţia de director adjunct la Direcţia Agricolă, iar soţia sa Liliana pe cea de director adjunct la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă.

Ovidiu Valea (62 de ani) a obţinut un post de director adjunct al DADR, iar Flaviu Moldovan (54 de ani) a obţinut funcţia de director al Unităţii de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (UARZ).

 

Liana Mureşan

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. În faţa acestei triste despărţiri, imi exprim sincere condoleanţe familiei şi un gând de mângâiere şi alinare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!Cipri nu te vom uita niciodata!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.