Europarlamentarul român Laszlo Tökes a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului European (PE), cu 334 de voturi „pentru”, 168 „împotrivă” şi 287 de abţineri.
Deşi nu au trecut decât câteva zile de la aflarea veştii, alegerea lui Tökes în funcţia de conducere a Parlamentului European se lasă cu scandal şi ostilităţi. Să fi păcălit Tökes întreaga Europă?

Alegerea în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European (PE) se lasă deja cu proteste şi nemulţumiri. Se pare că votul este marcat de suspiciuni de fraudă.

Am ajuns să fraudăm până şi Parlamentul European

Mai mulţi eurodeputaţi solicită reluarea votului asupra numirii lui Tökes, reclamând probleme care au viciat rezultatul. Cu toate acestea discuţiile l-au lăsat însă indiferent pe preşedintele de şedinţă, care a declarat că se face prea mult caz şi că are ceva mai bun de făcut, cum ar fi să servească prânzul. „Să trecem la punctul următor. Facem prea mult caz şi, sincer, vreau merg la prânz”, a comentat acesta.

Românii se acuză între ei

La finalul primei părţi a sesiunii, liberalul Edward McMillan-Scott (ALDE), a oferit explicaţii în legătură cu sistemul de votare la alegerea lui Tökes Laszlo. El a spus că la votul electronic, folosit în cazul lui Tökes Laszlo, se pot exprima doar opţiunile „împotrivă” sau „abţinere” în timp ce la votul pe hârtie, eurodeputaţii pot să voteze doar „pentru”. Şi cum vorba multă este sărăcia omului, explicaţiile, deşi necesare, au produs mai mult confuzie, decât precizie. Eurodeputaţii s-au declarat nemulţumiţi şi mai mulţi dintre ei au reclamat o posibilă înşelătorie, cerând repetarea votului. Printre aceştia s-au numărat şi doi eurodeputaţi români, Adrian Severin şi Viorica Dăncilă.
Un alt europarlamentar a luat cuvântul în plen spunând că pe consola pusă la dispoziţie pentru exprimarea votului electronic a putut accesa opţiunea „Nu” abia după ce în prealabil a apăsat pe „Da”. El a spus că mai mulţi colegi de-ai săi s-au confruntat cu aceeaşi problemă, care a viciat rezultatul votului.
Sesiunea plenară în cadrul căreia Tökes Laszlo a fost ales, a fost marcată şi de alte tensiuni cu iz naţionalist. Astfel, iniţial, preşedintele PE, Jerzy Buzek, s-a pronunţat în favoarea lui Tökes şi a propus alegerea acestuia prin aclamaţie. După ce o serie de europarlamentari au aplaudat propunerea, Corneliu Vadim Tudor a cerut cuvântul. El a spus că pentru prima dată îi este ruşine că este membru al PE, care vrea să aleagă vicepreşedinte un contestatar al Tratatului de la Trianon, informează Mediafax. La rândul său, europarlamentarul PSD, Corina Creţu, a afirmat că Laszlo Tökes are un discurs „iredentist şi şovin”.
În final, Edward McMillan-Scott le-a refuzat cererea, spunând că rezultatul ar fi acelaşi: „Sunt convins că, dacă se va relua votul, rezultatul va fi acelaşi”.
Acum fie vorba între noi, se ştie că politicianul maghiar, cu rădăcini clujene, este născut pe 1 aprilie. Să fie aceasta oare o „predispoziţie” înspre păcăleala întregii Europe? Sau doar o moştenire a neamului românesc şugubăţ?

Cu nostalgii după revoluţia din ‘89

McMillan-Scott a ţinut să evoce în plen, împărtăşind gândurile unui coleg, membru al Partidului Popular European (PPE), că regretă faptul că votul în ceea ce îl priveşte pe Laszlo Tökes a fost marcat de această neînţelegere, adăugând că personal este un admirator al europarlamentarului de la Revoluţia din 1989.
Politicianul maghiar este de formaţie pastor reformat. Disident anticomunist, Tökes a fost episcop al Eparhiei Reformate de Piatra Craiului între 1990-2009. La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007 a fost ales eurodeputat independent din partea României, obţinând 176.533 de sufragii, reprezentând 3,44% din totalul voturilor exprimate pe ţară. În 2008 a fost reales pe „Lista Solidarităţii” a UDMR-ului.
La 16 decembrie 1989, organele Securităţii au încercat să-l ridice din casa parohială, ceea ce a generat protestul enoriaşilor reformaţi maghiari, şi nu numai. Acţiunea de protest a generat mişcarea populară din Timişoara, punctul de pornire al Revoluţiei române din 1989. La 22 decembrie 1989, László Tökés a fost numit membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale.
În 2007, Tökes a fost pus sub semne clar-obscure în vederea stabilirii dacă acesta a colaborat sau nu cu Securitatea. Împotriva lui au fost formulate câteva acuze de colaborare, acestea culminând cu publicarea în presă a unui presupus angajament al acestuia, document pe care CNSAS nu l-a considerat fondat, întrucât nu fusese semnat. Cu o majoritate de voturi s-a decis că Tökés nu a colaborat cu Securitatea.
În decembrie 2009 Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat pe Tökes Laszlo cu Ordinul National Steaua României „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.

Pe unii i-a convins că merită scaunul european

„Cu toţii am remarcat activitatea dumneavoastră de până acum şi suntem onoraţi să vă propunem pentru acest post. În calitate de vicepreşedinte al PE suntem siguri nu numai că veţi lucra din greu pentru a reprezenta interesele cetăţenilor europeni, dar şi că veţi contribui semnificativ la construirea de noi punţi cu Europa de Est”, a spus preşedintele PE, Joseph Daul, citat de realitatea.net.
Tökes îl va înlocui astfel pe Pal Schmitt, care a devenit preşedintele Parlamentului de la Budapesta.
„Voi reprezenta interesele ţării mele. Voi depune toate eforturile să reprezint interesele ţării mele, în spiritul apărării drepturilor omului, ale minorităţilor şi ale libertăţilor religioase, precum şi ale valorilor europene şi creştine. Nu în ultimul rând, voi munci pentru scoaterea din izolare a fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, dar şi pentru drepturile comunităţii minoritare a maghiarilor din România, al căror reprezentant în Partidului Popular European sunt”, a declarat Tökes, citat de Mediafax.

Sorana Ionăşanu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.