Anul 2020 pare să fi fost unul foarte bun pentru proaspătul vicepreședinte al Consiliului Județean Kecskes-Simionca Tiberiu Ciprian, care a cumpărat nu mai puțin de patru terenuri anul trecut, toate în comuna Livezile. Tot anul trecut a cumpărat spații de producție/comerciale în aceeași localitate și a împrumutat și Partidul Mișcarea Populară cu o sumă importantă de bani.
Kecskes-Simionca Tiberiu Ciprian este la primul mandat de vicepreședinte al Consiliului Județean, după ce partidul pe care-l reprezintă – PMP – a negociat și a pus mâna pe acest fotoliu. Culmea, acesta ar fi rudă chiar cu liderul partidului, Ionuț Simionca. Și nu doar rudă, ci pentru o perioadă bună de vreme și partener de afaceri.
Anul trecut pare să fi fost foarte bun pentru Kecskes-Simionca Tiberiu Ciprian, dacă e să judecăm după cea mai nouă declarație de avere depusă chiar la începutul acestui an.
Astfel, potrivit documentului, Kecskes-Simionca deține alături de soție un teren în intravilanul Bistriței de 0,21 de hectare. Acesta a fost achiziționat în anul 2005. În comuna Livezile, vicele mai deține în total 8 suprafețe de teren. Toate sunt încadrate ca „alte categorii de terenuri extravilane”.
Primul, de 0,10 ha, a fost achiziționat în 2012. Alte trei terenuri de 0,10 ha, 0,08 ha și 0,22 ha au fost achiziționate, tot împreună cu soția, în anul 2019. Nici în 2020 nu s-a oprit vicele din achiziționat terenuri, tot în comuna Livezile, la doi pași de Bistrița.
A împrumutat partidul cu 21.000 de lei
Astfel, potrivit documentului, Kecskes-Simionca a mai cumpărat anul trecut alte 4 terenuri situate în Livezile. Unul are 0,06 ha, altul 0,15 ha, altul 0,13 ha, iar altul 0,038 ha.
Tot declarația de avere a vicepreședintelui Consiliului Județean ne spune și ce planuri are cu terenurile respective. În același an, 2020, a mai cumpărat și spații comerciale/de producție, în suprafață de 60 de metri pătrați în aceeași localitate.
Kecskes-Simionca mai deține un apartament de 70 de metri pătrați în Bistrița, cumpărat în 2010. Mai deține un autoturism Mercedes Benz din 2016, un Volkswagen din 2012 și un Audi din 1999.
În 2020, anul în care a cumpărat terenuri pe bandă rulantă, a vândut și un apartament cu 367.500 de lei (circa 74.000 euro). De asemenea, a și împrumutat o persoană/entitate necunoscută cu 68.000 de lei și, în plină campanie electorală, a împrumutat Partidul Mișcarea Populară, care l-a și propulsat pe scaunul de vicepreședinte, cu 21.000 de lei.
Kecskes-Simionca Tiberiu Ciprian nu duce lipsă nici de depozite bancare. La urma urmei vorbim de un fost om de afaceri. Vicepreședintele Consiliului Județean are 30.000 de lei într-un cont deschis în 2013, 16.600 de euro într-un alt cont deschis în 2010, 12.000 de lei într-un cont deschis în 2016, 1.500 de lei în alt cont, 650 euro în alt cont, 21.000 de lei în alt cont, 7.724 de lei, 8.658 de lei și 6.720 de lei sub formă de asigurări de viață și 150 de lei în alt cont. În total, Kecskes-Simionca are deschise 7 conturi și depozite bancare.
În același timp, nu lipsesc nici datoriile, fiindcă politicianul, fost om de afaceri, a contractat, în 2010, un credit bancar în valoare de 50.560 de euro. Banii trebuie returnați însă până în 2037, astfel că mai are de plătit rate încă vreo 16 ani. Cu un PFA, Kecskes-Simionca Tiberiu Ciprian a încasat aproape un milion de lei în ultimii 7 ani prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Soția vicepreședintelui Consiliului Județean a încasat 24.200 de lei anul trecut sub formă de chirie, pentru un apartament situat în Cluj-Napoca. Acesta nu apare însă în declarația de avere a omului de afaceri.
A cumpărat terenuri, dar s-a retras din firme
Deși în 2020 a cumpărat 4 terenuri și spații comerciale/de producție, semn că voia să se apuce de treabă, la scurt timp după a fost nevoit să se retragă din toate firmele pe care le administra, dar și din acționariat.
Potrivit listăfirme.ro, în 2020, Kecskes-Simionca administra două SRL-uri: Simi Group International SRL și SIMODANI COM SRL. Acesta administra unul dintre SRL-ul împreună cu soția sa, care până anul trecut a fost în concediu de creștere a copilului. Asociat în Simi Group International SRL pare să fi fost și fostul deputat Ionuț Simionca. Administrator al SIMODANI SRL era doar Kecskes-Simionca, iar soția sa era asociat.
Contactat pentru a vedea dacă a renunțat la calitatea de administrator al celor două SRL-uri, cum îi cere legea în momentul în care ocupă o funcție publică precum cea de vicepreședinte al Consiliului Județean, Kecskes-Simionca Tiberiu Ciprian a confirmat pentru Gazeta de Bistrița că a renunțat la afaceri:
„Am ieșit din ele, nu mai fac parte nici măcar din acționariat. În termenul legal de 30 de zile am ieșit din firme”, a precizat Kecskes-Simionca.
Simi Group International SRL a fost înregistrată în 2014 și funcționează în satul Livezile. Are drept obiect de activitate comerțul cu amănuntul. În 2020, firma a raportat o cifră de afaceri de 93.212 lei și un profit net de doar 1.743 de lei. Anul trecut, firma a raportat și datorii în valoare de 62.251 de lei. 3 oameni erau angajați pe această firmă. Acesta este, de altfel, și cel mai mare număr de angajați.
În 2019, firma a raportat o cifră de afaceri de 72.800 de lei și un profit net de 10.807 lei. Datoriile ajungeau la doar 8.108 lei. Acesta pare să fie cel mai bun an al firmei pe care, se pare, funcționează magazine alimentare.
În 2018 cifra de afaceri ajungea la 42.450 de lei, iar profitul la doar 82 de lei. Datoriile treceau de 18.844 de lei. În 2017, cifra de afaceri nu trecea de 12.450 de lei, iar profitul se transforma într-o pierdere de peste 15.400 de lei. În 2016 pare să fi mers mai bine nițel. Cifra de afaceri ajungea la 34.060 de lei, însă profitul era modest tare – 303 lei. Datoriile se apropiau de 12.000 de lei.
Simodani Com SRL a fost înregistrată în 1996 și are ca obiect de activitate baruri și activități de servire a băuturilor. În vremurile bune, firma a avut și 11 angajați. În 2020, SRL-ul a raportat o cifră de afaceri de 161.744 de lei și un profit de doar 2.106 lei. Datoriile erau însă, de speriat trecând de 500.000 de lei.
În 2019, firma raporta o cifră de afaceri de 537.869 de lei, un profit de peste 50.000 de lei și datorii la fel de mari. În 2018 cifra de afaceri nu trecea de 312.500 de lei, iar profitul se transforma într-o pierdere de peste 26.500 de lei. Datoriile ajungeau la 769.836 de lei.
În 2017 SRL-ul a fost iar pe profit, cu o cifră de afaceri de aproape 300.000 de lei și un profit de 26.500 de lei, în timp ce înainte firma a fost doar pe minus. A înregistrat pierderi de 24.766 de lei în 2016, de 34.713 în 2015 și de 19.747 de lei în 2014.