Mai multe dosare urmează a fi transpuse în format electronic, evaluarea lor fiind în plină desfășurare. După ce se va finaliza întregul proces, următorul pas va fi majorarea punctului de pensie.

Directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Suceava, Constantin Boliacu, a anunțat că în vederea desfășurării optime a transpunerii în format electronic a dosarelor de pensii au fost angajați 30 de persoane.

Din totalul de 150.000 de dosare, peste 92.000 au fost transpuse în format electronic.

„Modificările intervenite şi în curs de aplicare sunt de aşa natură încât, prin unificarea legislaţiei, vor fi eliminate inechităţile, astfel încât între pensiile persoanelor care au lucrat în aceeaşi unitate, în aceleaşi condiţii şi o perioadă egală de timp, nu vor mai exista discrepanţe atât de mari.

Când se va majora punctul de pensie

Directorul CJP Suceava a mai precizat că până la sfârșitul anului, toate datele din dosarele pe suport de hârtie vor fi introduse în calculator.

„Eu cred că până la sfârşitul anului vom încheia evaluarea tuturor dosarelor înregistrate, în continuare urmând să ne preocupe majorarea punctului de pensie, a indemnizaţiilor şi ajutoarelor, conform prevederilor legale”, a mai spus Constantin Boliacu.

Șeful CJP Suceava a precizat că prin introducerea datelor într-un sistem electronic, oricând poate fi accesat tot istoricul asiguratorului, din prima zi de la angajare și până la ultima sa zi de serviciu.

Casei Județene de Pensii i-au fost repartizate 30 de posturi în scopul implementării măsurilor legislative care visează acțiunea de evaluare a dosarelor din sistemul public de pensii. Dintre acestea, 24 de posturi au fost destinate persoanelor cu studii superioare și 6 pentru persoanele cu studii medii, debutanți.

Angajarea pe aceste posturi s-a făcut pe o perioadă determinată, începând cu luna septembrie 2021 şi până pe 31 decembrie 2022, scrie crainou.ro.

Reamintim că ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că se vor recalcula toate pensiile până la sfârșitul anului.

„În paralel, noi continuăm preluarea şi din cele aproximativ 5 milioane de dosare, le trecem pe toate, le luăm filă cu filă, le separăm, perioadă contributivă, necontributivă, sporuri cu caracter permanent, sporuri fără caracter nepermanent, sume de bani care au fost luate sau au făcut parte din baza de calcul”, a declarat ministrul Muncii.

Citește și: Autoturism intrat în zidul unui imobil, în Livezile! Trei persoane, rănite

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.