Fostul inspector vamal, Dorel Vesa, acuza Regionala Vamala Oradea de lucruri foarte grave. Vesa sustine ca bugetul consolidat de stat trebuie sa recupereze sume de ordinul miliardelor de euro de la Directia Regionala a Vamilor. „Despre aceste nereguli stia fostul premier Adrian Nastase, fostul ministru de finante Mihai Tanasescu, precum si toti prefectii de Bihor în frunte cu Ilie Bolojan. Nimeni nu a facut nimic”, sustine fostul lucrator vamal. „Domnul Dorel Vesa nu cred ca are notiunea banului când vorbeste de miliarde de euro”, precizeaza Calin Vesa, directorul DRV care admite ca ar fi vorba de creante de ordinul milioanelor de euro

Un fost lucrator vamal acuza coruptia si ilegalitatile din sistemul vamal din România. Dorel Vesa a terminat Academia de Studii Economice la Bucuresti – Institutul de Comert Exterior, iar în anul 1978 a primit repartitia la vama din Oradea. Nu a fost membru al Partidului Comunist Român si nu a dorit sa ramâna nici la Bucuresti. A stat în sistemul vamal pâna în anul 1993 când si-a dat demisia pe motiv ca postura de functionar public în care se regasea devenise incompatibila cu cea de membru în consiliul de administratie a unei firme private. „Cei de la Bucuresti mi-au dat cu greu lichidarea, iar eu mi-am depus demisia din functie la domnul Chirodea Octavian care era în acel timp seful Vamii Bors. Eram considerat unul dintre cei mai buni lucratori vamali care a realizat cele mai mari descoperiri de ilegalitati”, sustine Dorel Vesa. Acesta a revenit în sistemul vamal în anul 1998 si a ramas pâna anul trecut, pe functia de inspector vamal.

Miliarde de euro nerecuperate?

Acuzatii pe care le aduce Dorel Vesa Directiei Vamale Oradea sunt foarte grave. Conform documentelor prezentate de fostul vames, la Vama din Oradea sunt cele mai multe dosare de recuperare de creante, de ordinul miilor. Vesa sustine ca bugetul de stat trebuie sa recupereze de la sistemul vamal sume care se ridica la cifra miliardelor de euro. „Eu am sesizat toate organele competente vis a vis de aceste nereguli de la Vama Oradea pe care le cunosteam din interior. Nu am primit niciun raspuns de la aceste autoritati. De aceste ilegalitati stiau Adrian Nastase, fostul ministru de finante Mihai Tanasescu si Tudor Tanasescu, fostul director al Directiei Generale a Vamilor care avea rangul de ministru secretar de stat. Dintre toate persoanele aflate la conducere cel care a încercat sa faca ceva a fost Ionel Blanculescu, fostul sef al Autoritatii Nationale de Control”. Ilegalitatile semnalate de Dorel Vesa se refera la creante nerecuperate de la bugetul de stat de catre Directia Generala a Vamilor ca si for tutelar al Directiilor Regionale Vamale. Prin nerecuperarea acestor creante, fostul inspector vamal este de parere ca a fost afectata siguranta nationala. „Este vorba de miliarde de euro nerecuperate. E afectata siguranta de stat. Ar trebui sa se autosesizeze serviciile secrete, în speta SRI-ul”.

Firme privilegiate?

Creantele nerecuperate se refera, conform lui Dorel Vesa, la operatiuni de import prin care anumite firme nu plateau taxele aferente acestor operatiuni. „Este vorba de importuri privind produse accizabile: tigari, alcool, cafea si importuri de masini realizate de persoane fizice si de firme. La aceste operatiuni de import nu s-au achitat taxele vamale aferente. Transportatorii sau importatorii erau obligati ca la vama sa ofere garantii pentru plata taxelor vamale aferente pâna când ajung la destinatie. Aceste taxe vamale nu s-au mai încasat, iar bugetul de stat a fost pagubit. Este vorba de miliarde de euro! A fost afectata siguranta nationala, ar trebui sa se sesizeze parchetul si serviciile de informatii”, declara Dorel Vesa. În opinia fostului angajat la Directia Vamala Oradea Curtea de Conturi nu si-a facut datoria când a efectuat controale la Vama Oradea. Fostul angajat al Vamii Oradea declara despre sine ca nu este un frustrat. „Nu ma simt frustrat cu absolut nimic. Trebuia sa fiu numit de domnul Ionel Blanculescu în anul 2001 si în anul 2004, director la Directia Regionala Vamala Oradea pentru ca am dorit sa rezolv toate problemele din aceasta institutie. Din cauza jocurilor de culise nu am putut fi numit director”.

Vinovati pentru presupusele fraude din Vama de la Oradea s-ar face în opinia lui Vesa si toti fostii prefecti de Bihor în frunte cu Ilie Bolojan. „Sunt vinovati toti prefectii din Bihor care au închis ochii la aceste nereguli. Domnul Bolojan daca vrea sa candideze la Primaria Oradea trebuie sa raspunda de ce s-a facut ca nu vede ce s-a întâmplat la Regionala Vamala Oradea”.

Fostul membru al Partidului Social Democrat nu uita nici de ex-presedintele partidului din care a facut parte. „Domnul Adrian Nastase vrea sa reintre acum în prim planul politicii românesti, sa mai amageasca electoratul. Vinovat pentru aceste nereguli este si dânsul pentru ca a condus România timp de patru ani. A fost în complicitate cu Dinu Mihail Gheorghe, numit Dinu Vama care are de dat socoteala pentru multe probleme din domeniul vamal. Dinu Vama a mutat din Bucuresti în comuna Voluntari sectorul de vama si se spune ca prin acel punct se introduceau droguri în tara si se facea contrabanda cu diferite produse. Exista o complicitate între anumite firme care desfasurau activitati de import si export si unii din înaltii functionari publici de la vama”.

„Nu stie ce vorbeste”

Directorul Regionalei Vamale Oradea, Calin Vesa, care detine aceasta functie din anul 2001, spune despre fostul sau subordonat ca nu stie ce vorbeste. „Domnul Dorel Vesa a lucrat la vama în Valea lui Mihai si la Bors. În anul 1997, s-a reangajat la compartimentul de echipe mobile care avea ca principala atributie controlul în zona speciala si a mai lucrat la compartimentul de executari silite. Ma mira ca cineva ca si dânsul face astfel de acuzatii. Îmi vine sa râd, acum când le-am auzit. În primul rând, Curtea de Conturi efectueaza controale periodice la vama, de doua ori pe an. Sunt creante de recuperat de ordinul milioanelor de euro, dar a vorbi de miliarde de euro este o aberatie. Domnul Dorel Vesa nu cred ca are notiunea banilor”. Directorul Regionalei Oradea admite ca la serviciul de executari silite sunt mai multe dosare privind recuperarea de creante. „Este vorba de sume care trebuiau platite de firme care au facut importuri. Respectivele firme pot sa conteste aceste taxe în instanta, iar în urma procesului se stabileste daca trebuie sa plateasca sau nu aceste taxe. Avem destule firme care au fost executate silit, avem popriri pe salarii la persoane fizice de pâna la o treime din venituri. Sunt cazuri în care nu avem ce executa de la unele firme care, de exemplu, au un capital social de doua milioane de lei vechi si nu detin alte bunuri. Ca urmare a declararii falimentului, nu ai ce sa executi. A mai fost cazul în anii 1996 – 1998 când existau mai multe persoane fizice care aduceau autoturisme din strainatate, nu plateau taxele, dupa care înregistrau masinile pe fundatii care erau scutite de aceste taxe vamale. Daca domnul Dorel Vesa face astfel de afirmatii nefondate cu datorii de miliarde de euro înseamna ca a lucrat degeaba în vama. Aceste lucruri se petrec numai în capul lui”. În alta ordine de idei, directorul vamii îl avertizeaza pe fostul sau subordonat ca a comis o fapta grava daca a sustras documente de la locul de munca. În ceea ce priveste creantele pe care Directia Vamala Oradea le are de încasat, seful vamii mai face anumite precizari. „Pâna în anul 2006, Directia Regionala Vamala Oradea avea în subordine trei judete. De la 1 ianuarie 2007 avem în subordine sase judete. Astfel datoriile pe care trebuie sa le recuperam au crescut si din acest motiv ca raspundem de sase judete si nu de trei”. Pe de alta parte, Calin Vesa lasa sa se înteleaga ca Dorel Vesa nu a fost tocmai un angajat model. „În doi ani de zile domnul Vesa a fost sanctionat disciplinar de doua ori. A contestat aceste sanctiuni în instanta si a pierdut procesele”.

„Câstig Primaria Oradea”

Dorel Vesa a fost membru PSD si PNG. El a dorit sa candideze la Primaria Oradea din partea acestor formatiuni politice însa nu a primit acceptul acestor partide. Fostul lucrator vamal este în prezent candidat independent la Primaria Oradea si este foarte optimist în ceea ce priveste sansele sale de a devenit edil-sef. „ Am sa câstig Primaria Oradea din primul tur de scrutin. Nu am niciun fel de emotie”.

Daniel Meze

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.