Au fost finalizate acțiunile de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor din județul Bistrița-Năsăud. Acestea sunt în stare bună de funcționare, a anunțat Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa.
Potrivit sursei citate, au fost verificate următoarele: sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râul Someșul Mare, amplasat la Beclean; starea tehnică și funcțională a digurilor de pe râul Someșul Mare – la Nepos și la Năsăud; amenajarea piscicolă Brăteni din comuna Sânmihaiu de Câmpie; lucrările hidrotehnice de pe cursurile de apă Someșul Mare și Valea Borcutului în localitatea Sângeorz-Băi, Someșul Mare la Beclean și la Salva, Sălăuța la Coșbuc, Șieu la Șieu-Sfântu, comuna Șintereag și Lechința în localitatea cu același nume; Primăria Coșbuc, Primăria Feldru și Primăria Sângeorz-Băi – modul în care au fost afişate în locuri publice semnificaţia codurilor de culori pentru avertizările meteorologice şi hidrologice/ modul în care au fost reactualizate planurile locale de apărare pentru perioada 2022-2025; situaţia stocurilor de materiale şi mijloace de apărare împotriva inundaţiilor de la Formația de intervenție Sângeorz-Băi.
La acțiuni au participat reprezentanți ai structurilor implicate în managementul situațiilor de urgență de la nivel national, bazinal, județean și local, respectiv: Administrația Națională “Apele Române”, Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Instituţia Prefectului, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.