După ce un agent a fost lovit de un cetățean turc, sindicatele din poliţie îi cer ministrului de interne, Gabriel Oprea să stopeze vânătoarea de amenzi prin interzicerea postării poliţiştilor la pândă în curbe sau la intrarea în localităţi.

„Atât timp cât bugetul este previzionat şi se bazează pe încasări din sancţiuni, poliţiştii sunt transformaţi în vânători de amenzi, iar acest lucru le afectează autoritatea. Şi, atunci, evident că cetăţenii sunt revoltaţi şi se întreabă cum dirijează circulaţia, cum previn accidente când ei stau la ieşirea sau la intrarea în oraş ori în curbe ca să îşi facă planul de amenzi. Trebuie să fie postaţi acolo unde situaţia o cere, în zone unde s-au întâmplat accidente, în anumite intersecţii unde locuitorii au nevoie de ei. Când treci de la 90 km/h la 50 km/h la intrarea în localitate şi în curbă, şi fără case în zonă, bineînţeles că nu poţi reduce viteza cu un kilometru înainte, ci o reduci treptat. Iar poliţiştii sunt puşi în acele locuri în care şoferii sunt vulnerabili, deşi nu există niciun pericol pentru circulaţie şi pentru cetăţeni”, a declarat Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „ProLex”, potrivit ziarului Ring.

Acesta consideră de asemenea că, legea ar trebui modificată astfel încât poliţiştii de la Rutieră să poată opri şi atunci când sunt în afara programului şoferii care încalcă regulile de circulaţie.

„Deşi nu cred că societatea este pregătită, ar trebui ca prin lege să li se dea voie poliţiştilor de la Rutieră să-i oprească pe cei care încalcă regulile de circulaţie inclusiv atunci când sunt în afara serviciului. În Călăraşi am avut un caz cu un individ care a încălcat tot ce se putea în materie de lege privind circulaţia şi un poliţist care era în timpul liber l-a oprit, l-a blocat, s-a legitimat, i-a luat actele şi i-a spus să-l caute la poliţie a doua zi. Iar lumea a apreciat chestia asta, deşi din punct de vedere legal am rezerve dacă a procedat corect”, a continuat Vasile Lincu.

Un poliţist rămas cu handicap după ce a fost ultragiat, primeşte 1.400 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.