Vasile Dancu: “Traian Basescu este atat de tare, pentru ca adversarii lucreaza in beneficiul lui”

Reporter: Criză politică, luptă pentru “ciolan”, incompetenţă, dispreţ faţă de cetăţean. La care din cele de mai sus asistăm, în această perioadă, pe scena politică?

Vasile Dâncu: La toate, plus încă câteva. Vom vedea disperarea unora care au fost la ciolan, dar nu se aşteptau să li se ia din mână, totul în combinaţie cu obsesia unora care au rămas singuri la el şi poate vor face indigestie. Vom vedea poate chiar şi o violenţă asociată deciziilor politice, pentru că grupurile de crimă organizată s-au apropiat prea mult de guvern. Va fi o campanie dură cu frământări în cel puţin două partide: PSD si PNL. UDMR va redeveni pionul indispensabil care se asociază la orice fel de politică şi partidele vor schimba între ele politicieni mai ceva ca echipele de fotbal. Vor fi trei luni de scandal şi manipulări mediatice, după care va cădea ţara în criza cea adevărată. Nu se vor mai putea face împrumuturi pentru pensii şi salarii şi vom fi iar la un fel de moment al adevărului. Am trăit acest moment în decembrie 2000, când am devenit ministru în guvernul României.

Rep.: Traian Băsescu este acuzat că a orchestrat toate evenimentele din ultima perioadă. Este Traian Băsescu un Richelieu al României, eminenţa cenuşie a politicii româneşti, care „taie şi spânzură” după  bunul plac? Şi dacă da, cine ar putea fi D'Artagnan?

V.D.: Nu cred, este mai mult umbra lui Traian Băsescu la … Bucureşti. Un politician aşa de fioros sau de viclean nu ar fi atacat din cinci în cinci minute pe toate televiziunile. Ar face târguri, ar negocia, ar găsi metode de a reduce presiunea asupra sa. Traian Băsescu este atât de tare, pentru că adversarii lucrează continuu în beneficiul lui, fac greşeli atât de mari, neforţate, care îl avantajează pe Preşedinte. Există şi o obsesie Băsescu, care nu face decât să ţină reflectoarele mereu asupra persoanei sale şi comunicarea obsesivă contra lui Băsescu îl fortifică. Prea mult se argumentează cu referire la preşedinţie. Deraiază trenuri, nu se coc roşiile, a venit criza, salariile sunt mici, corupţia din societate a crescut, accidentele de circulaţie la fel, autostrăzile nu se pot „naşte”, educaţia e „repetentă” şi avem un singur vinovat: Băsescu şi regimul Băsescu. Nu e credibil, ar fi mai deştept dacă s-ar comunica pe greşelile reale ale preşedintelui care există şi nu sunt puţine, decât prin acest tip de bombardament redundant. Băsescu nu şi-a găsit „naşul”, pentru că încă nu a găsit un adversar dispus să aştepte, să-l oblige prin nemişcare să acţioneze şi să greşească. Uneori, am senzaţia că se joacă cu clasa noastră politică, dar este grav că împotriva lui atâtea partide pe care le are ca adversare nu au putut găsi decât luptători slabi, calificaţi doar la înjurătură. Mi-a fost adversar politic când eram în conducerea unui partid de stânga, dar sunt dator să recunosc că este omul care a schimbat cu totul definiţia funcţiei prezidenţiale. Traian Băsescu este şi el om, politician român cu slăbiciuni şi merite, dar pe care funcţia cea mai mare în stat l-a aruncat într-un proiect politic diferit de cel al înaintaşilor săi cotrocenişti. Probabil de acolo, de pe acoperişul ţării, lucrurile se văd altfel, nu poţi să te mai ascunzi de realitatea şi mizeria din această ţară. A început singur câteva proiecte majore, care se fac greu dacă nu ai o armată puternică: lupta cu comunismul rezidual, cu informatorii Securităţii, proiectul de schimbare a inegalităţilor sociale generate de pensii şi salarii, modificarea unei constituţii care nu distribuie corect puterea. Uneori, îmi pare că este un fel de Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. A deranjat şi va mai deranja, căci moştenim încă din comunism câteva metehne: muşamalizarea, omerta şi execuţia în culise. Cred că, în multe momente, nu şi-a ales bine tovarăşii de proiect, a făcut şi greşeli, una peste alta, a schimbat percepţia despre funcţia prezidenţială. Dacă va fi reales înseamnă că poporul l-a validat, dincolo de greşeli sau slăbiciuni. Viitorul preşedinte, cel care îi va urma, în 2009 sau în 2014, nu va mai putea sta pasiv şi contemplativ la ceea ce se întâmplă în ţara asta. Nu ştiu dacă este mult sau puţin, tot istoria va hotărî. Este încă dator multor cetăţeni care şi-au pus speranţa în Domnia Sa, şi dacă va mai câştiga un mandat, are mult de lucru.

Rep.: PSD a decis să iasă de la guvernare. Este o decizie bună, în condiţiile în care, dacă ar fi să urmărim o supoziţie nu tocmai lipsită de substanţă, în cazul în care Traian Băsescu ar ieşi preşedinte, la viitoarele probabile alegeri anticipate parlamentare, PDL ar putea forma un guvern majoritar?

V.D.: PSD trebuia sa iasă mai demult dacă vroia sa aibă o şansă la alegerile prezidenţiale. Sau să participe activ la guvernare pentru a împărţi cu Traian Băsescu meritul de a conduce vasul în mijlocul furtunii. Aşa a pendulat între opoziţie şi putere şi a pierdut foarte mult timp. Cred că PSD ar trebui să fie mai puţin obsedat de prezenţa la putere şi mai mult pe reconstrucţie şi modernizare. Partidele de stânga din Europa, în multe momente, au stat în opoziţie două sau trei legislaturi până s-au reformat şi au venit apoi la putere pentru cel puţin un deceniu, lăsând apoi urme adânci, pozitive, în istoria ţării respective. Colegii mei, din păcate, au fost mai degrabă doritori să conducă Ministerul de Interne sau să se ocupe de arhivele DGIPI. Păcat, sunt foarte mulţi simpatizanţi PSD care se ridică mult deasupra nivelului strategic şi tactic pus în practică acum de colegii mei.

Rep.: Consideraţi că Dan Nica a fost folosit pe post de marionetă în toată această tevatură? „Marionetă”, care, chiar dacă ar fi dorit să demisioneze, a fost oprit de conducerea partidului care aştepta un pretext plauzibil să iasă de la guvernare?

V.D.: Dan Nica nu a fost marionetă, a fost el însuşi în toate acele acţiuni. Partidul nu cred că a vrut să iasă de la guvernare. În fond, putea să nu intre.

Rep.: Putem afirma că toate problemele din ultima vreme au fost orchestrate în „laboratoare secrete”, că „grupurile de interese” din jurul partidelor au complotat pentru scoaterea PSD de la guvernare, sau a fost, pur şi simplu, o „eroare de pilotaj” sau un accident şi partidele au acţionat sub impulsul momentului?

V.D.: Nu a fost nicio lucrătură. Toţi sunt speriaţi de ceea ce se va întâmpla, pentru că toţi au alegeri şi nimeni nu ştie în ce direcţie vor evolua lucrurile. Traian Băsescu nu avea cum să-şi dorească vreo bulversare majoră, conducea în sondaje şi nu cred că îi convine plecarea PSD de la guvernare. Nici PSD nu vroia sa iasă, teritoriul are nevoie de guvernare ca de aer, mai ales ca au stat aproape patru ani în opoziţie. Dar nişte „strategi” ai PSD au făcut nişte calcule greşite în ceea ce priveşte ofensiva anti-Băsescu şi „antipesede”. Nica s-a avântat, probabil, prea mult în bătălia politică sau s-a bazat pe garanţii false din partea unor colegi.

Rep.: Un guvern minoritar este ultimul lucru de care are nevoie România în aceste momente. Unde credeţi că se va îndrepta România, în situaţia actuală?

V.D.: Guvernul minoritar de 20 % al lui Tăriceanu a reuşit performanţa de a conduce doi ani şi a avut noroc de creştere economică. Sigur, ar fi prea mult să spunem că a produs această creştere. În politica romanească guvernele nu aduc bunăstare, fie că sunt majoritare sau minoritare. Guvernul Boc avea o majoritate ameţitoare de peste 70% şi nu a fost în stare să facă mare lucru. România se va îndrepta tot spre nicăieri şi cu guvern minoritar, ca şi cu cele majoritare. Parlamentul va bloca, oricum, orice tentativă de modernizare a societăţii, chiar dacă am avea un guvern de tehnocraţi superprofesionişti. Este un blestem al politicianismului care ne urmăreşte de peste 100 de ani.

Rep.: Ştiinţele politice reclamă faptul că un guvern monocolor guvernează. Unul format din două partide, de doctrine opuse, eşuează. A fost guvernul Boc I un „prunc mort în faşă”?

V.D.: Da, era mort din momentul în care nu erau destul de mulţi bani pe care să-i împartă cele două partide. Tăriceanu a putut da bani destui şi pentru UDMR şi pentru PSD şi a rezistat doi ani. Liniştea unui guvern se cumpără în aceşti ani, dacă nu există o presiune internaţională. Guvernarea este mai complicată decât simpla cheltuire a banilor publici. Înseamnă şi proiect, dar mai ales schimbare şi viziune de viitor, proiect de societate. Doar Năstase a guvernat vreo două treimi din mandat, restul a fost altceva.

Rep.: Cine credeţi că va avea de câştigat din această „criză politică”: PSD, PDL, PNL, Sorin Oprescu sau România?    

V.D.: Nu vor fi nici mari pierderi şi nici câştiguri mari. Vom rămâne tot în această mlaştină politică dâmboviţeană, afundaţi în sărăcie, mergând într-altă direcţie decât restul lumii, cu grevele magistraţilor, cu politicieni care îşi vor vota privilegii, cu corupţia de partid şi de stat. Cineva o să câştige alegerile prezidenţiale, va avea un val de simpatie câteva luni, apoi toţi o să-l înjure dacă vor vedea că nu se predă. O să câştige în mare cam aceiaşi oameni, o oligarhie care îşi mută furtunele spre partidul sau personajul care câştigă.

Rep.: O altă problemă, deloc neglijabilă, este cea a miilor de membri PSD, şefi de deconcentrate, secretari şi subsecretari de stat, care vor părăsi, în următoarea perioadă posturile călduţe, mai ales acum, în perioadă de criză. Posturi care-i obligau pe aceştia să cotizeze în conturile partidului în campania electorală. Care-i obligau să participe activ la mobilizarea electoratului. Ce se va întâmpla cu aceştia? Nu credeţi că se vor supăra şi vor evita, în campanie, sediul PSD?  

V.D.: Nu mă îngrijorează soarta celor care trăiesc doar de pe urma politicii. Politicienii de profesie din toate partidele ar trebui să dispară. De exemplu, aş propune, într-o lume normală, să nu poată face politică, adică să nu ocupe funcţii, decât cei care au o profesie, o calificare şi o experienţă importantă într-un domeniu. Cei despre care vorbiţi, vor trăi o mică dramă, dar au multe metode de supravieţuire la dispoziţie. Se pot transfera la putere sau pot să creadă în promisiunea exprimată de Dan Nica: peste două luni, ne vom întoarce. Imaginaţia lor poate completa restul frazei şi pot lupta cu disperare pentru a se întâlni cu puterea. Pot juca la două capete şi să cotizeze în ambele părţi, îşi pot pune piciorul în ghips etc. Pentru mulţi din social democraţii din Ardeal, pe care-i cunosc şi îi respect, nu va fi nicio schimbare. Vor rămâne membri de partid, chiar dacă partidul nu le mai dă funcţii, vor face ce vor putea în campanie şi vor continua să aştepte o zi când vor avea o conducere centrală care să nu-i trădeze, să nu-i predea ungurilor şi nici PDL.

Augustin Stanciu