Valuri periculoase in „Marea Muta”

Să fie criza motivul sau inamicul public numărul 1 al Armatei Române este generat de alte cauze? Una dintre cele mai importante şi respectate instituţii ale românilor, ARMATA, se află în dificultate.
O criză profundă macină Armata, generată de lipsa banilor, care afectează pe termen scurt şi mediu, atât resursa umană, dar şi dotarea cu mijloace moderne de luptă.

Într-o declaraţie dată presei, Mihai Stănişoară, ministrul celei mai prăpădite armate din NATO, o scaldă, spunând că nu s-au tăiat sporurile respective, ci doar s-au amânat de la plată. Lucrurile încep să se mişte, voci din armată sau care au fost în armată încearcă să se facă auzite.
Este ca în bancurile de la Radio Erevan, de fapt sporurile s-au tăiat, nu s-au amânat, după cum afirmă ministrul în cauză, şi sunt semnale că lucrurile nu se vor opri aici. Se pare că aceste ultime măsuri au fost picătura care a umplut paharul şi a dus la revărsarea conţinutului. Lovind personalul Armatei acolo unde îl doare cel mai tare, la bani, moralul acestuia este afectat grav. Iar situaţii sensibile au început să apară. Armata este profund nemulţumită, oamenii vorbesc, mai mult pe la colţuri, iar minimalizarea situaţiei create poate avea urmări extrem de neplăcute. Asta, ca să folosim un termen mai elegant. Situaţia Armatei Române a început să devină critică în urmă cu aproximativ un an de zile. În perioada respectivă, din anumite date publicităţii de cei de la Armată, circa 3.000 de militari, soldaţi angajaţi pe bază de contract, au părăsit instituţia, din varii motive. Cauza plecării într-un număr cu adevărat îngrijorător îl constituie în primul rând salariile extrem de neatractive, neplata unor sporuri, dar şi temerea concedierii obligatorii la împlinirea vârstei de 40 de ani. Conform "Strategiei de transformare a Armatei Române" la finele lui 2009, Armata va avea 38.250 de funcţii de gradaţi şi soldaţi. În cursul lui 2008, circa 3.250 de soldaţi şi gradaţi angajaţi pe bază de contract au părăsit prin demisie forţele armate. Acest număr reprezintă 10% din numărul total de soldaţi şi gradaţi, angajaţi în Armată. La aceştia s-au mai adăugat circa 250 de militari din aceeaşi categorie, soldaţi şi gradaţi, care au fost siliţi să plece, deoarece au împlinit vârsta de 40 de ani, vârsta limită în Armata Română pentru categoria respectivă de militari.

Anumite studii specifice printre membrii Armatei, identifică ca principală cauză a nemulţumirilor şi ulterior a demisiilor, faptul că un soldat sau gradat, angajat pe bază de contract, nu mai are dreptul să lucreze în această instituţie după împlinirea vârstei de 40 de ani. Este un aspect care ar trebui să dea serios de gândit decidenţilor din această structură. Cine va decide să caute un loc de muncă în Armată, cunoscând faptul că la 40 de ani, este trecut în civilie, în condiţiile în care meseria de soldat nu are un echivalent în viaţa civilă, iar găsirea unui loc de muncă la vârsta respectivă este un lucru aproape imposibil? La un moment dat, oferta de locuri de muncă în structurile Armatei era extrem de atrăgătoare şi se concura ca la universităţile serioase, câte doi-trei pe un loc pentru un post de soldat angajat. La timpul respectiv un astfel de loc de muncă era atractiv, în primul rând prin condiţiile uşoare cerute la angajare. Singurul prag serios de trecut era examenul medical şi cel psihologic, dar şi îndeplinirea unui barem de probe, de pregătire fizică. Celelalte condiţii – vârsta între 18 şi 26 de ani, 10 clase sau o şcoală de meserii – erau mai uşor de îndeplinit. După desfiinţarea stagiului militar, după cum era şi normal să se întâmple, au fost acceptaţi în Armată, candidaţi de ambele sexe, fără ca aceşti să fi văzut în viaţa lor cum arată o armă, decât în filme. S-a vorbit mult de salariile din Armată, că sunt mari. Dar în realitate lucrurile stau oarecum pe dos. În toate materialele promoţionale, tinerii pur şi simplu erau amăgiţi cu promisiunea unui venit lunar de circa 1.500 lei. Dar, din această sumă solda, salariul, reprezintă numai 700 de lei sau chiar mai puţin. Cealaltă parte o reprezintă norma de hrană, care numai în anumite condiţii se oferă în bani. Când militarul participă la aplicaţii sau la diferite misiuni, şi nu sunt puţine, norma de hrană nu se mai acordă în bani. Măsura luată de Guvern, dar pusă în practică de minister, a redus drepturile acestor militari cu circa 100 de lei, bani cu care, de exemplu, ar fi putut să-şi plătească o rată la bancă. Ratele contractate de militari nu sunt foarte mari, deoarece pe adeverinţa de salarizare salariul lunar este în jur de 650-700 lei.
Chiar dacă nu se recunoaşte, conducerea Armatei se pare că este depăşită de situaţie. La ultima rectificare bugetară, Guvernul i-a văduvit de circa 700.000.000 lei, iar efectul imediat al acestei măsuri tembele a fost tăierea sporurilor. Nici înainte situaţia nu era mai strălucită. Încă din timpul guvernării liberale bugetul Armatei a fost sistematic ciuntit. Angajamentele privind alocarea bugetară, având în vedere statutul de membru NATO, prevedeau ca 2,38% din PIB să fie alocat Armatei, barem care nu a fost niciodată atins, ba din contră şi sumele alocate au fost sistematic tăiate.
Lucrurile se văd şi se simt, oficiali ai Armatei, inclusiv din Bistriţa, recunosc cu jumătate de gură că situaţia este gravă. După unii, singurul fapt îmbucurător este că Armata are resurse suficiente în ceea ce priveşte cotele de carburanţi şi cele de muniţie. În rest a fost tăiat tot – tabere de instrucţie, aplicaţii cu trupe în teren şi mai nou sporuri. Este de înţeles faptul că Armata Română este considerată una din cele mai slab dotate şi pregătite armate din NATO.

Vineri, 29 mai 2009, la Cercul Militar Bistriţa a avut loc o adunare a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala Bistriţa-Năsăud.
Într-un cadru civilizat, s-a discutat pe marginea unei "scrisori deschise" înaintată Preşedinţiei României, Guvernului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Ministerului Finanţelor, prin care a fost exprimat un protest ferm, privind tăierea unor sporuri militarilor activi. Răspunsurile primite, inclusiv de la Preşedinţia României, arătau, în stilul binecunoscut de a pasa răspunderea pe umerii celui mai puţin vinovat de situaţia creată, că măsura respectivă este o chestiune internă a M.Ap.N.

Un alt aspect abordat de Asociaţie, în acest context, afost legat şi de preconizata reducere a pensiilor militare. Cu puţine excepţii, discuţiile au avut un ton moderat, foştii militari, în rezervă şi retragere, au demonstrat că ştiu să tacă şi să asculte. Spiritul de disciplină, cultivat în atâţia ani în serviciul militar activ este impregnat prea adânc în conştiinţa acestor oameni.

La şedinţă au participat, în baza invitaţiilor adresate anterior, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, precum şi unul din subprefecţii judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ. Într-o perfectă limbă de lemn, specifică anilor de dinainte de Decembrie 1989, aceştia au susţinut câte o intervenţie, dar complet paralelă cu realitatea şi problemele foştilor militari. Bifând activitatea şi prezenţa, cei doi reprezentanţi ai autorităţilor locale au plecat aşa cum au şi venit. Absolut senini şi nevinovaţi.

Desigur, problema cea mai stringentă care i-a adunat pe aceşti oamenii, căliţi şi obişnuiţi cu greutăţile în zeci de ani de serviciu militar, a fost problema recalculării pensiilor militare. Opinia publică ar trebui să cunoască faptul că pensia militară de stat, medie, este de 1.700 lei. Peste 72% dintre pensiile militare sunt sub 2.000 lei. Două pensii depăşesc 5.000 lei, aceste le iau ultimii doi şefii ai Statului Major General (SMG), generalii în rezervă Mihai Popescu şi Eugen Bădălan. Excepţie mai fac, de asemenea, pensiile a 199 de magistraţi militari, procurori şi judecători, toate situate peste 5.000 lei.

Istoria menţionează existenţa sistemului militar de pensii încă din anii 1829-1830, când s-a organizat Armata Pământeană atât în Muntenia cât şi în Moldova. Primul regulament ostăşesc cuprindea principii pentru organizarea armatei şi în legătură cu "drepturile băneşti ale ofiţerilor, pensii şi socoteli bugetare". De-a lungul timpului, legislaţia în domeniul pensiilor militare s-a schimbat periodic prin emiterea unor acte normative care au reglementat acest sistem, "Decretul nr.360 din 22.08.1949 pentru organizarea asigurărilor sociale ale militarilor de carieră, "Decretul nr.293 din 30.07.1959 privind drepturile de pensie ce se acordă ofiţerilor şi subofiţerilor, "Decretul nr.141 din 1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară, "Decretul Consiliului de Stat nr.214 din 1977 privind pensiile militare de stat.
La ora actuală, sistemul pensiilor militare de stat din România este reglementat de Legea nr.164 din 2001, privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind un sistem ocupaţional care se încadrează în Pilonul al II-lea privind schemele ocupaţionale (profesionale) guvernate de Directiva 86/378/EEC, modificată prin Directiva 97/96/EC. Acest sistem de pensii nu este un sistem contributiv şi, conform art.5, alin.(2) din Legea nr.164 din 2001, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat se asigură de la bugetul de stat.

În luna februarie 2009, situaţia numerică pe tranşe valorice a pensiilor militare de stat era următoarea: 39 lei – 1.000 lei, 13.143 pensionari, reprezentând 16%; între 1.001 – 2.000 lei, 45.671 pensionari, adică 55,85%; între 2.002 – 3.000 lei, 15.881 pensionari, reprezentând 19,42%; între 3.001 – 4.000 lei, 6.111 pensionari, reprezentând 7,47%; între 4.001 – 5.000 lei, 765 pensionari, reprezentând 0,93%; peste 5.000 lei, 201 pensionari, din care 199 magistraţi militari, procurori şi judecători. Două pensii, ale unor foşti militari activi depăşesc 5.000 lei, ultimii doi şefi ai SMG, generalii în rezervă Mihail Popescu şi Eugen Bădălan. Un ultim aspect, pensiile militare de stat nu includ şi alte venituri, cum ar fi sporuri şi îndemnizaţii suplimentare. Nu este exclus ca toată această "încăierare generală", în care au fost antrenate fără voia lor anumite segmente sociale şi categorii profesionale, să fi fost declanşată în mod premeditat din anumite nevoi şi strategii electorale. Deocamdată, urmările acestei nesăbuinţe se pot doar intui.

ZAHARIA COTOC

"Înjosirea Armatei de către aleşii neamului, sau, pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti".

Recent am primit la redacţie, prin e-mail, o reacţie vis-a-vis de aceste probleme, a unui ofiţer superior în rezervă, lt.col.(rez) Lucian Ciama, fost ofiţer de vânători de munte, la Bg. 1 VM Bistriţa, ulterior la Batalionul 812 "Şoimii Carpaţilor" din Bistriţa, participant la mai multe misiuni internaţionale, în Angola şi Irak.
Redăm mai jos punctul de vedere al acestui ofiţer în rezervă al Armatei Române.

«Aşa se poate interpreta dorinţa acestei guvernări "democratice" care face "totul" pentru distrugerea mâinii, la adăpostul căreia a crescut…

Să revenim însă cu nişte precizări, absolut necesare pentru "luminarea" acestor politicieni şi o corectă informare a cetăţenilor acestei ţări, din care nu ne excludem nici noi, cadrele militare, fost şi prezente.

Armata acestei ţări a fost garantul existenţei noastre ca naţiune. Obiectul de activitate al armatei este pregătirea pentru luptă, şi luptă când situaţia o cere. Armata nu operează cu prune, roşii sau castraveţi, ci cu puşti, tunuri, avioane, maşini de luptă, muniţii de toate felurile, mine, explozivi. Pentru aceasta este nevoie de personal pregătit, de antrenamente, de verificări a modului de pregătire şi testări psihologice, pentru a nu da pe mâna unor dezechilibraţi aceste "unelte". Şi toate acestea, ARMATA, "MAREA MUTĂ", le face pentru că ştie că aşa trebuie. În cadrul armatei lucrează de la simplul trăgător la puşcă, până la personalul cu cea mai mare pregătire, piloţi, medici, ingineri etc. Aceştia, în decursul timpului (citiţi istoria noastră a românilor, d-lor) au fost cei care au sărit primii în apărarea celor loviţi de soartă (război, calamităţi naturale – cutremure, secete, inundaţii) sau la realizarea unor construcţii de interes naţional în domeniul energetic, al construcţiilor de drumuri sau în agricultură.

Şi au făcut acestea pentru că ţara le-a cerut-o şi au trebuit să le facă pentru că erau şi sunt sub jurământ faţă de ţară. Şi tot pentru că este sub jurământ faţă de ţară, armata îşi dă jertfa de sânge în numele democraţiei pe teatrele de război actuale ale lumii… Ştiţi voi ce responsabilităţi colosale apasă pe umerii unui militar, poliţist, SPP-ist, SRI-ist etc., aflat în exerciţiul atribuţiilor sale şi care răspunde pe lângă viaţa sa şi de viaţa subordonaţilor săi? Înţelegeţi încărcătura nervoasă pe care o simte cel aflat în misiune, chiar şi în cele mai simple? Aveţi habar, cei care cereţi pensii egale cu ale celor mai sus menţionaţi, câte sâmbete, duminici, după – amieze, nopţi şi concedii de odihnă şi-au sacrificat pe altarul profesiei? Cunoaşteţi, cei care invidiaţi pensiile "speciale", cât şi-au plimbat beneficiarii lor familiile dintr-un colţ de ţară în altul, pentru că acolo era nevoie de ei? Aveţi idee cei care ne contestaţi drepturile, cum ne-am sacrificat tinereţea, unii începând de la 14-15 ani, în instituţii extrem de dure şi severe, pentru a ne pregăti să veghem somnul vostru liniştit, timp în care voi v-aţi bucurat din plin de frumuseţea vieţii? Ştiţi câte drepturi ne-au fost îngrădite, pe timpul cât ne-am aflat în activitate (să nu facem politică, să nu deţinem societăţi comerciale, să păstrăm secretul, să mergem acolo unde interesul naţional o cere etc.?

Vă întreb, aceste profesii se desfăşoară în condiţii speciale???? Răspunsul nu poate fi altul decât da, sunt profesii speciale, care se desfăşoară în condiţii speciale. Pensiile speciale sunt pentru condiţii speciale. Dacă vreţi o pensie specială trebuie să fiţi într-o profesie specială!

Şi mai trebuie să fac o precizare: pensiile militarilor ( de fapt rente) nu sunt după salarii, ci după soldă, ceea ce este o mare diferenţă. Solda, şi nu salariul, reprezintă contribuţia statului la siguranţa sa (ostaşul aflat sub jurământ faţă de patrie), acest jurământ încetează odată cu plecarea oşteanului în nefiinţă!!! El este la ordin şi atunci când primeşte renta (pensie în limbaj civil) şi este obligat să se prezinte la unitatea stabilită, în termenul limită (după cum precizează ordinul de chemare).
Ceilalţi, care nu au de a face cu securitatea statului, pot să plece în patru zări (…) pentru că nu sunt traşi la răspundere ( nu sunt sub jurământ) şi nu încercaţi să mă contraziceţi … de când armata nu mai este obligatorie, nu aţi mai depus jurământ de credinţă faţă de ţară.
Ce reprezintă pentru voi, d-lor politicieni, ţara şi jurământul??? După cum ne trataţi, nimic. Vă este ruşine să mai vorbiţi de patriotism, de sacrificiu pentru ţară (de fapt nici nu ştiţi ce e asta), că nu dă bine … şi nu mai suntem europeni?

Mă întreb şi vă întreb pe voi, d-lor politicieni, cei care acuma contestaţi drepturile speciale ale militarilor, dacă aţi exercita aceste profesii fără compensaţii, numai în numele democraţiei de care faceţi atâta caz, dar numai în favoarea voastră… şi când spun asta mă gândesc la pensiile pe care vi le-aţi votat, la drepturile de decontare a cheltuielilor de cazare, diurne, transport, protecţie, la drepturile pentru familiile voastre, etc.
Este curios ca o societate concurenţială, care îşi bazează existenţa pe performanţă, competenţă, calitate şi concurenţă, vrea cu orice preţ egalitarism. Nu cumva se pregăteşte în laboratoarele oculte de peste mări şi ţări o altă experienţă socială şi noi suntem cobaii de lux de care au nevoie şi pe care voi vreţi să îi puneţi la dispoziţie?

Acest demers se vrea a fi o informare corectă a politicienilor şi a cetăţenilor, de existenţa cu adevărat a unor profesii cu caracter special, care sunt absolut îndreptăţite la un tratament special atât timp cât societatea există.

Nu vreau să contest importanţa învăţământului, dar mă întreb, oare de ce se ia ca referinţă învăţământul şi se pune semnul egal între el şi armată?
Ştiţi că toate cadrele din acest sistem, care la rându-i are o lege specială, beneficiază de 4 luni/an concedii, sporuri de mediu rural, sporuri de carte etc., noaptea dorm în patul lor?

V-ar plăcea ordinea în ţară fără judecători, armată, poliţie, servicii secrete, penitenciare? Vă reamintesc că un drept câştigat (vezi art. 6 din Constituţia României) nu poate fi suprimat. Nu în ultimul rând, prin această măsură, dacă s-ar pune în practică, s-ar crea un precedent periculos şi mâine-poimâine clasa politică ne-ar putea suprima şi alte drepturi constituţionale în temeiul unor "idealuri" aşa-zise echitabile.

Continuaţi ce-aţi început şi nu veţi avea un somn liniştit domnilor aleşi ai neamului.»

Lt.col (rez.) LUCIAN CIAMA