Cătălin Drulă, președintele USR, a anunțat că partidul pe care îl conduce va depune un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor ale lucrătorilor securității care au făcut poliție politică.
„Mai sunt 25 de zile până când guvernul trebuie să abroge pensiile speciale, să le desființeze, așa cum spune jalonul și termenul din PNRR. De aceea, USR dedică această lună eliminării pensiilor speciale. Pensiile speciale reprezintă 1% din PIB, ceea ce este mai mult, de exemplu, decât bugetul alocat Cercetării, care este 0,16% din PIB. O altă cifră, o cifră a nedreptății, este 8. De opt ori este mai mare pensia specială decât pensia contributivă, în medie. Așadar, nu toți cetățenii sunt egali, unii sunt speciali, mai ales în ochii acestui guvern, Nicu-Marcel, care deși Constituția garantează tuturor că sunt egali, se opune eliminării pensiilor speciale”, afirmă Cătălin Drulă, președintele USR.
El susține că premierul Nicolae Ciucă, ministrul Muncii, Marius Budăi, dar și cel al Proiectelor Europene, Marcel Boloș, „au fost de nenumărate ori la Bruxelles pentru a încerca să scoată din PNRR eliminarea pensiilor speciale”.
„Când ei spun că merg la Bruxelles să renegocieze PNRR de fapt asta vor să zică – că merg să ceară Uniunii Europene să accepte să nu mai elimine pensiile speciale. Nu au reușit. (…) Anunț un pas important pe care îl face USR, un pas mai departe pentru a corecta o nedreptate istorică dureroasă. Este absolut revoltător că securiștii care au exercitat teroare să primească pensii speciale. (…) Ei contină să fie specialii acestui stat. USR va depune o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor securității care au făcut poliție politică. E vorba de 1300 de foști ofițeri de Securitate și de Miliție, mulți dintre ei încă în viață. Acești criminali continuă să fie privilegiații României democratice”, încheie Drulă, scrie stiripesurse.ro
Citește și: Trei infracțiuni, un dosar penal pe numele unui tânăr din Bistrița