Senatoarea USR Florina Presadă a afirmar miercuri seara că PSD pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care să separe secţiile de vot la alegerile europarlamentare şi la referendum, deşi cele două scrutine vor avea loc în aceeaşi zi.

„Ce ironie! La 10 ani după ce PSD (parte a coaliţiei cu PDL în Guvernul Boc) introducea prin OUG un articol în Legea privind organizarea referendumului (art. 15^1) care spune că în cazul organizării simultane de alegeri şi referendum, se folosesc aceleaşi secţii de votare, azi, acelaşi PSD se pregăteşte să anuleze măsura, tot prin OUG. Vrea să separe secţiile de votare în care cetăţenii vor vota pentru alegerile europarlamentare şi la referendumul convocat de Preşedinte în data de 26 mai 2019”, a declarat senatoarea Florina Presadă, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În opinia ei, miza este folosirea Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot – SIMPV.

Presadă mai arată că în prezent există bază legală pentru folosirea SIMPV doar în cazul alegerilor europarlamentare şi că USR a depus o iniţiativă legislativă pentru ca SIMPV să poată fi folosit şi în cazul unui referendum, însă iniţiativa e blocată la Camera Deputaţilor în comisiile de specialitate (după ce a fost respinsă de Senat în data de 25 februarie 2019, deşi avea raport de admitere cu amendamente de la Comisia Juridică şi era în regulă din punct de vedere tehnic).

”Referendumul convocat de Preşedinte are nevoie de un cvorum de prezenţă pentru a fi validat, aşadar PSD speră, probabil, că acesta va fi greu de dovedit în lipsa SIMPV, de unde şi separarea secţiilor de votare. Separarea secţiilor de votare între alegeri europarlamentare/referendum ar putea duce la o prezenţă mai mică atât la votul pentru alegeri, dar şi la referendum. Or, toate sondajele ne arată că la o prezenţă mai mare, PSD va lua un scor dezastruos de sub 30%”, a mai menţionat Florina Presadă.

Senatoarea USR a mai semnalat că organizarea a două rânduri de secţii de votare înseamnă dublarea cheltuielilor – de la cheltuieli cu infrastructura până la plata membrilor din birourile electorale ale secţiilor de votare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.