Marți, începând cu orele 18.30, are loc o întâlnire a grupului de inițiativă al Uniunii Salvați România din județ cu simpatizanții din municipiul Bistrița. La întâlnire participă Roxana Wring, vicepreședinte USR, consilier în Consiliul General al Municipiului București și Stelian Ene, coordonator USR pentru extindere în regiunea Nord-Vest, consilier local în Consiliul Sectorului 3 din București.

 

În aceeași zi este programată și o conferință de presă, întâlnirea urmând să aibe loc la Sala de conferințe a Hotelui Krone, din Bistrița, anunță coordonatorul grupului de inițiativă USR-BN, Lorand Toth.

Uniunea Salvați România s-a constituit în jurul USB, după alegerile locale din această vară. Cu privire la intențiile USR pentru următoarele alegeri prlamentare, președintele noi formațiuni politice, Nicușor Dan, a anunțat recent că „USR nu va face alianță cu niciun partid. Alianță pentru vechile partide înseamnă negociere de funcții și împărțire a resurselor publice prin alocări bugetare discreționare către clientela politică. Nu suntem și nu vom fi parte a acestor trocuri”, spune Nicușor Dan. Declarația vine după ce Alina Gorghiu, co-președinte PNL, a lansat o ofertă publică de colaborare, anunțând o susținere comună a unui viitor Guvern.

Este, pe de o parte, un mod ușor neserios de a face politică după o serie lungă de atacuri politice împotriva USR și, pe de altă parte, o declarație prematură în absența unei voințe politice dovedite pentru reformă internă a PNL, pentru transparență și bună guvernare în administrația locală sau centrală”, se arată într-o postare publică a USR pe rețelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.