Home Politică USL il apara pe Mircea Diaconu

USL il apara pe Mircea Diaconu

Prin majoritatea pe care o deţine în Senat, USL a amânat iar discuţia privind încetarea mandatului liberalului Mircea Diaconu. Întâmplător sau nu, noua tergiversare s-a produs tocmai când premierul Ponta avea programată o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene şi exista posibilitatea de a fi întrebat de cele 11 puncte asumate în vară.
În cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, există o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie încă din 19 iunie, decizie prin care s-a stabilit că, aşa cum au constatat inspectorii ANI, liberalul s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece, în acelaşi timp cu mandatul de parlamentar, a exercitat şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara".

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version