În Teatrul de Vară de pe pietonal, va avea loc a doua ediţie a Târgului de Purici, acţiune a Clubului Lions Bistrita.
Acesta are loc în perioada 26.10-1.11.2015.

„Ce înseamnă asta mai exact? După modelul Flohmarcht-ului german sau austriac şi a Marché aux puces francez, Clubul nostru a hotărât să implice societatea în strângerea de fonduri care să fie întoarse mai apoi tot către societate, acolo unde este nevoie. Rugăm populaţia să participe cu donaţii constând în îmbrăcăminte, încălţăminte, electrocasnice, jucării, mic mobilier, articole de menaj, cărţi, CD-uri, calculatoare şi birotică, orice alt obiect de care nu mai are nevoie dar mai are încă valoare de întrebuinţare. Toate aceste obiecte pot fi aduse la cortul de pe pietonal, sau dacă ne solicitaţi vom trimite pe cineva să le ridice de la domiciliul dumneavoastră.
Împreună cu tot ceea ce am primit de la colegii noştri Lions din St-Polten ( Austria ), adică un TIR de diverse lucruri, toate donaţiile primite se vor pune în vânzare începând cu vineri 30.10, ora 12, până duminică 01.11.2015 ora 14”, informează Lions Club Bistriţa.

Anul trecut, Clubul a împădurit pe cheltuiala sa, 5.000 euro şi în colaborare cu Tăşuleasa Social, două hectare de teren erodat la Budeşti Fânaţe, a făcut mai multe donaţii care i-au vizat pe copiii de la Preventoriul Ilişiua, a organizat a treia ediţie a Cupei Lions la şah, campionat judeţean, a sponsorizat campionatul judeţean şi cel Naţional de şah pentru nevăzători, a făcut screening-uri oftalmologice, stomatologice şi testări de glicemie, de Ziua luptei împotriva Diabetului, a organizat expoziţii de artă, concerte, a sponsorizat transportul din Republica Moldova a 10 elevi şi doi profesori pentru participarea la o tabără de creaţie a Liceului Corneliu Baba, şi a oferit pachete de Crăciun pentru peste 50 de oameni în vârstă singuri.

„Pentru reuşita acţiunii noastre avem nevoie de voluntari, voluntariatul stând şi la baza acţiunilor similare din occident. Este minunat să vezi cum efortul tău aduce un zâmbet de fericire pe faţa unei persoane mai puţin norocoasă decât tine !
Haideţi să dăm o nouă viaţă lucrurilor de care nu mai avem nevoie !
Nu uităm deviza noastră: WE SERVE !” mai adaugă organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.