De-a lungul timpului, Consiliul fiscal a fost aspru criticat de către economiști apropiați de actuala putere sau chiar de oameni politici, fiind acuzat de abordare contabilă și îngustă. Iată că reprezentanții Consilului fiscal își continuă analizele, chiar cu riscul de a deranja puterea politică.
Iar studiul dacă nu deranjează de-a dreptul, ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care pun în operă programul de guvernare. Cifrele sunt foarte clare.
Anvelopa salarială, adică totalul cheltuielilor cu salariile bugetare, este în continuă creștere în ultimii ani și va ajunge la niveluri și mai ridicate în viitorii ani. Astfel, în anul 2009, în contextul în care produsul intern brut a scăzut din cauza crizei, iar salariile erau cele de dinainte de criză, anvelopa salarială era de 10% din produsul intern brut. Este nivelul cel mai înalt atins până acum. Dupa 2009, se știe, a avut loc o drastică ajustare a salariilor bugetare care au dus anvelopa salarială la 7,8% din PIB. În anul 2020, conform prognozelor guvernamantale, salariile bugetare se vor întoarce la 10% din PIB, iar în anul 2022 ar trebui să atingă nivelul record de 12% din produsul intern brut.
În anul 2016, anvelopa salarială bugetară a fost de 8,4% din PIB, mai mare decât în Germania și Irlanda, dar mai mică decât media europeană și decât în toate celelalte țări ai Uniunii Europene. Problema este însă alta. Dacă salariile bugetare vor crește, așa cum anticipează programul de guvernare, nu doar că vor ajunge, peste trei ani, la 10% din PIB, ci vor înregistra cea mai mare pondere a salariilor din totalul veniturilor fiscale, în Uniunea Europeană, respectiv de aproape 40%.
Cu alte cuvinte, problema cea mai importantă nu este cea a salariilor în produsul intern brut, ci faptul că veniturile fiscal-bugetare sunt prea mici în comparație cu salariile primite de către angajații din sectorul bugetar.
Analiza arată mai departe punctul nevralgic al bugetului României și anume nivelul scăzut al încasărilor. Media europeană a veniturilor colectate din taxe și impozite este de 40% din PIB, în vreme ce România are o rată de numai 25%, devansând doar Irlanda care încasează 24,5% din PIB. Este o problemă cronică a bugetului. De ani de zile, nivelul colectării a fost mult sub media europeană. În anul 1999, an de creștere economică, veniturile au atins vârful de 31%, foarte aproape de anul de boom, anul 2007. În anul 2016, veniturile au scăzut la 26%, iar în anii următori își vor continua declinul până la 25%.
Merită făcute măcar două observații. Prima este aceea că indiferent de nivelul taxării, de cota unică sau cota progresivă, bugetul nu a putut să colecteze mai mult de 31% din PIB, sub media europeană. Iar a doua observație se referă la faptul că o dată cu lansarea programului de reducere a taxelor și impozitelor, de către guvernul Ponta, nivelul colectării a scăzut, chiar dacă așteptările erau de echilibrare a veniturilor bugetare.
În fine, studiul Consiliului fiscal oferă certitudinea că, în medie, salariile din sectorul public sunt mai mari decât cele din sectorul privat. În februarie, salariul mediu din sectorul privat reprezintă 94% din salariul mediu pe economie. În timp ce în sectorul public salariul mediu este de 122%, deci mai mare cu 22% față de salariul mediu pe economie. România nu este singura țară aflată în această situație. Și în Polonia sau Grecia salariile medii din sectorul bugetar sunt mai mari decât în sectorul privat. România iese însă cu ceva în evidență: diferența dintre cele două sectoare este 28 de puncte procentuale, în favoarea sectorului bugetar, cea mai mare dintre statele din Europa Centrală și de Est. Iar actuala politică economică are toate șansele să crească și mai mult diferența dintre salariile din mediul public și sectorul privat. Așadar, problema nu este în sine majorarea salariilor bugetare, ci capacitatea bugetului de a susține această creștere potrivit rfi.ro.
