Home Societate UPDATE: Trei tineri din Năsăud, bănuiți că au dat o spargere în...

UPDATE: Trei tineri din Năsăud, bănuiți că au dat o spargere în depozitul unui magazin, reținuți. Ar fi furat 23 de televizoare

Trei tineri cu vârste cuprinse între 17-19 ani, bănuiți că ar fi furat zeci de televizoare din depozitului unui magazin din orașul Năsăud, au fost reținuți pentru 24 de ore de oamenii legii. La domiciilie acestora au fost efectuate percheziții, fiind descoperite 16 televizoare.

La data de 26 februarie, polițiști din cadrul Poliției orașului Năsăud, Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic au efectuat 8 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane din orașul Năsăud, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Astfel, cu ocazia activităților efectuate, au fost ridicate 16 televizoare smart, reclamate ca fiind sustrase, iar pentru clarificarea cauzei au fost conduse la sediul poliției 12 persoane”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2019-31 ianuarie 2020, trei tineri, cu vârste cuprinse între 17-19 ani, toți din Năsăud, ar fi sustras 23 de televizoare smart dintr-un depozit al unui magazin de electronice, situat în orașul Năsăud, pe care ulterior le-ar fi comercializat la diferite persoane.

Cei trei tineri, bănuiți de comiterea faptei, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, față de aceștia vor fi formulate propuneri de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma 24.000 de lei, o bună parte fiind recuperat. Polițiștii din Năsăud continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit.

UPDATE:

Cei trei tineri, bănuiți de comiterea unui furt calificat și reținuți pentru 24 de ore, de polițiștii din Năsăud, au fost prezentați Judecătoriei Năsăud. Instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de tânărul de 19 ani și control judiciar, pentru 60 de zile, față de ceilalți doi tineri, ambii de 17 ani.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version