Home Societate UPDATE/EXCLUSIV: Năsăudul are 7 cazuri de infectare cu CoVid-19! Fiica, ginerele și...

UPDATE/EXCLUSIV: Năsăudul are 7 cazuri de infectare cu CoVid-19! Fiica, ginerele și cei doi nepoți ai femeii din Salva, duși la spital

Încă patru cazuri de infectare cu coronavirus sunt înregistrate în orașul Năsăud. Conform surselor noastre, persoanele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița – secția Infecțioase.  Totalul infectărilor în județ au ajuns la 10 persoane, 7 dintre acestea fiind din Năsăud.

UPDATE:

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, pe lângă fiica femeii din Salva si unul dintre copii, au ajuns la spital și soțul acesteia și celălalt copil. În total vorbim de 4 persoane care se adaugă celorlalte trei existente în Năsăud, de infectare cu CoVid-19.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Este vorba mai precis despre fiica și nepoata femeii din localitatea Salva care a fost confirmată cu coronavirus în urmă cu circa două săptămâni. Fiica acesteia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, locuiește în Năsăud, însă a intrat în contact direct cu mama sa, înainte ca aceasta să știe că este infectată. Nepoata femeii din Salva este în vârstă de doar 9 anișori, potrivit surselor noastre.

Femeia din Salva a fost internată în Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, în data de 15 martie. Din cauză că au intrat în contact direct cu ea, 18 cadre medicale – 7 de la Spitalul Orășenesc Năsăud și 9 de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița (8 dintre acestea din urmă au primit rezultate negative) și două de la Ambulanță – au fost izolate la domiciliu. Deocamdată nu a fost comunicat numărul oficial al restului de contacți direcți ai acesteia.

Totodată, procurorii au deschis un dosar penal în cazul sălăuancei pentru a afla cum s-a infectat aceasta. 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version