Sursa foto: Hotnews

Un copil de 4 ani din Pinticu a ajuns joi la spital, din cauză că a suferit arsuri pe 10% din suprafața corporală, după ce un frate mai mare a încercat să aprindă focul într-o sobă din locuință folosind benzină.

ACTUALIZARE:

Reprezentanții SCJU Bistrița au venit cu precizări: copilul a suferit arsuri de gradul II pe 18% din suprafața corpului și a fost transferat la un spital din București.

„La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această după-amiază un băiețel de 4 ani, din localitatea Pinticu, prezentând arsură termică de gradul II pe 18% din suprafața corpului (zonele toracică și abdominală), provocată de flacără deschisă.
Copilul a ajuns la UPU-SMURD în stare stabilă, conștient și cooperant, iar după stabilizare și acordarea îngrijirilor medicale specifice, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, împreună cu mama sa”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SCJU Bistrița.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical SAJ BN, care a constatat că micuțul a suferit arsuri de gradul I/II în regiunea toraco-abdominală, pe 10% din suprafața corporală. Copilul a fost transportat la UPU Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii a reieșit faptul ca minorul ar fi suferit arsurile în urma flăcărilor de la o sobă la care un tânăr de 19 ani, fratele minorului, ar fi folosit benzină pentru aprindere.

Minorul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.