Anul trecut, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bistrita-Nasaud (CJPC BN) a amendat cu suma de 19.000 de lei filialele bistritene a patru universitati pentru neregulile constatate.
Majoritatea sanctiunilor au fost contestate in instantele de judecata, insa pana la ora actuala doar una dintre cauze a fost solutionata. Este vorba despre plangerea formulata de reprezentantii Universitatii Vasile Goldis Arad, care a fost respinsa de judecatori.
In toamna anului trecut, comisarii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bistrita-Nasaud au desfasurat o actiune tematica de verificare a respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor la incheierea contractelor de studii de catre universitati. Potrivit comisarului-sef al institutiei, Dina Suciu, printre neregulile constatate se numara neindicarea taxelor de scolarizare aferente prestarii serviciilor, conditiile de reziliere sau incetare a contractelor de scolarizare si nici durata contractelor.
Niciuna dintre cele patru universitati sanctionate contraventional nu si-a platit amenda. Mai mult decat atat, conducerile acestora au contestat in instanta amenzile primite, insa deocamdata doar in cazul „Vasile Goldis” judecatorii s-au pronuntat si au decis le sa respinga plangerea.
Nereguli cu nemiluita la universitatile din Bistrita
Potrivit comisarului-sef al Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bistrita-Nasaud, Dina Suciu, in perioada 02.11.2010 – 09.11.2010 au fost verificate sase universitati care isi desfasoara activitatea pe raza judetului nostru, acestea neavand sediul social in Bistrita-Nasaud, functionand ca centre de studii teritoriale sau extensii ale respectivelor universitati.
Cu aceasta ocazie s-a constatat ca viitorii studenti nu sunt informati complet in prealabil cu privire la orarul de desfasurare al cursurilor, in sensul ca verbal sunt anuntati ca orele se desfasoara doar in zilele de sambata si duminica, iar in realitate, dupa semnarea contractului de studii acestia constata ca au loc cursuri si in zilele saptamanii (de luni pana vineri).
De asemenea, au fost gasite si urmatoarele neconformitati in contractele de studii: nu sunt indicate taxele de scolarizare aferente prestarii serviciilor; nu sunt mentionate tarifele, termenele si conditiile de plata, conditiile de reziliere si/sau incetare a contractului, nu este prevazuta procedura privind modalitatea de rambursare a taxelor de studii in cazul intreruperii acestora din motive obiective si nu exista mentiunea referitoare la faptul ca pentru anumite servicii speciale universitatile percep taxe (taxa de reexaminare, taxa pentru eliberarea programei analitice, taxa pentru reluarea studiilor, taxa pentru refacerea creditelor).
In urma controalelor efectuate au fost intocmite un numar de sase procese verbale, prin care s-au aplicat patru amenzi contraventionale, in valoare de 19.000 lei.
Plangerea conducerii Vasile Goldis, respinsa
Majoritatea sanctiunilor au fost contestate de catre universitati in instantele de judecata, insa doar cazul „Vasile Goldis” a fost solutionat.
Mihai Muresan, directorul filialei Universitatii Vasile Goldis din Bistrita, a declarat ca nu este la curent cu aceasta problema pentru ca in perioada controlului care a avut loc in toamna anului trecut a fost internat in spital, iar cei din Arad nu l-au informat de cele intamplate. In plus, el a precizat ca toate problemele de aceasta natura pe care le are universitatea intra in atributiile avocatilor institutiei.
„Controlul a avut loc undeva prin luna noiembrie a anului trecut, dar atunci am fost internat in spital, la Cluj. Eu nici nu am stiut de amenda data de CJPC, problema a fost gestionata de conducerea din Arad. Tot ce tine de litigii cade in sarcina avocatilor universitatii”, a explicat Muresan.
Comisarul-sef al OJPC BN a mai precizat ca aceste actiuni de verificare au rolul de a constientiza studentii bistriteni asupra drepturilor pe care le au in relatia cu universitatile.
Iulia Bartha