„Secolul XXI va fi creştin ori nu va fi”, a spus gânditorul european contemporan meditaţia aceasta scrutătoare de istorii viitoare. Dacă o rostea în preajma Crăciunului 2016 suna ca o disperare şi incertitudine după săvârşirea atentatelor de la Ankara şi Berlin, plus câteva fronturi de războaie religioase pe glob. Nu se va uita data circumscrisă acum. Sporesc punctele şi focarele incendiare ale unei conflagraţii mondiale îndelung pregătită şi minuţios strategizată pentru reîmpărţirea lumii, a pieţelor comercializate, implicând în primul rând teritoriile statelor, a continentelor şi o nouă reaşezare a lumii prin alt război mondial. Se împlinesc odată cu acesta 70 de ani de la semnarea Tratatelor de Pace (încă nu toate şi nici de linişte în Europa). Necunoscut răstimp, ca o generaţie să trăiască în pace şi împlinirile ei! Fireşte, nu a fost globală. Profesorul Camil Mureşan, studiind fenomenul, a constatat că nu a trecut o zi, necum un an, fără lupte şi fără vieţi stinse de gloanţe pe mapamond.
În acest context al zilei de ieri, cu avizări de dramatic şi posibile deschideri tragicului în lume, se întâlnesc concluzii ale marxismului şi idealismului filosofic, cu prelungiri în realul doctrinar social. După primul se vorbea de capitalismul în faza imperialismului, după al doilea se vorbea de uniuni statale, de socializare, dar şi de aducerea lor la treaptă de globalizare. Acolo suntem ajunşi pe amândouă urcuşurile toţi, prezenţi azi, cu arme cu tot, gata de reîmpărţit pământul şi apele, subsolul, spaţiul aerian şi stelele, dar nu frăţeşte; altă dată după numărul populaţiei comunităţii.
Social nepregătite sunt ambele tabere doctrinare. Complexitatea înfometaţilor de bani şi pretendenţi la împărţire au gusturile, dorinţele, aspiraţiile diferite, specifice. Legea o fac cele 500-700 de familii de bogaţi ai lumii şi potentaţi ai vremurilor noastre. Ei vreau teritorii, accesele limitate la bogăţiile Terrei, a zborurilor necontrolate, a căilor maritime deschise, a strămutării populaţiilor sărace, a fostelor posesii… Reîmpărţirea o vreau urgentă, fără concurenţă multă, în special cei pregătiţi militar. Mai grăbit părea grupul care îl are în frunte pe Putin. Americanii l-au înscris pe Trump (acesta fiind pe lista sutelor amintite). Câteva nume de popoare, de continente, de uniuni.
În textul şi subtextul Scrisorii-apel a „Mişcării 9 Mai” golurile de direcţie şi activitate ale UE sunt constatate şi criticate, de aceea îi cere „reinventarea” ei. UE s-a făcut tot mai mare, economic tare, nici vorbă de vreo declaraţie politică a statelor care au înfiinţat-o şi nici a celor ce au semnat un tratat la Roma (de unde s-a lansat şi Scrisoarea). După prevederile Tratatului se aderă şi azi, cum am fost primiţi şi noi, membri în UE. Profesorul amintit o defineşte: „Statul federal este o asociaţie de mai multe state, în cadrul căreia statele membre îşi transferă prin elaborarea unei constituţii federale o parte a atribuţiilor puterii lor de stat asupra statului format din asocierea lor, păstrându-şi însă suveranitatea. Astfel, organul legislativ al statului federal dobândeşte dreptul de a adopta, în anumite materii stabilite de constituţie federală, legi care obligă pe cetăţenii oricărui stat membru. De asemenea, organele executive şi cele judecătoreşti ale statului federal îşi exercită competenţa, în cazurile determinate de constituţie, asupra statelor membre. Atât statul federal, cât şi statele membre, au o organizaţie constituţională completă: statele membre au fiecare adunări legiuitoare, guverne şi tribunale proprii, după cum şi statul federal posedă aceleaşi organe, supraordonate celor dintâi”. Şi ca să nu rămână o abstracţie informaţia teoretică, autorul arată: „Sunt state federale de tip burghez: Elveţia, SUA, Republica Federală a Germaniei etc. URSS, RS Iugoslavia şi RS Cehoslovacia aparţin statului federal de tip socialist” (Op. cit.). Această ordonare există în dreptul internaţional pe durata Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, când apăruse Uniunea Europeană.
UE de la început nu avea trăsăturile şi atribuţiile de stat juridic compus, competenţele şi instrumentele apărării externe. Se constată azi că nu are nici aparatul informaţiilor şi previziunilor atacurilor din interior în unele state unionale. Exemple foarte recente sunt Franţa şi Germania, cele două iniţiatoare a formării Comunităţii şi apoi a Uniunii Europene.
Pe continent lipseşte statul compus de drept celor 27 de membri care au rămas şi sunt în UE, după ieşirea Angliei (Brexit 2015).
Teodor Tanco
