Un pustnic hindus susţine că trăieşte de 70 de ani fără să mănânce sau să bea apa, anunţă ediţia electronică a cotindianului "The Telegraph".
Yoghinul Prahlad Jani, în vârstă de 82 de ani, a fost internat într-un spital din vestul Indiei, unde este ţinut sub supraveghere de către o echipă de medici care vor să afle dacă acest lucru este adevărat.
Bătrânul yoghin a fost supus unor teste medicale şi este monitorizat 24 de ore din 24 de către oamenii de ştiinţă. Bărbatul este ţinut sub o foarte strictă supraveghere medicală. Două camere îl filmează non-stop în rezerva sa din spital, iar o alta îl urmăreşte pe oriunde se plimbă prin clădire.
"Dorim să aflăm mai multe lucruri despre supravieţuirea oamenilor fără hrană şi fără apă. Vrem să identificam energia care îl ţine în viaţă", a declarat unul dintre medicii care se ocupă de acest caz.
Medicii au pregătit o serie de teste medicale, de la analizarea activităţii cerebrale şi cardiace, la teste ale sângelui, ale scheletului şi un examen RMN (rezonanţă magnetică nucleară).Testele la care indianul va fi supus vor dura între 15 şi 20 de zile. Potrivit medicilor, yoghinul nu a băut nicio picătură de apă, nu a mâncat şi nu a mers la toaletă, de la începutul internării sale.
Liana Mureşan