Două echipaje de pompieri militari cu autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit în această dimineață la un incendiu izbucnit pe DN17, în localitatea componentă Viișoara, la un autotren care transporta 36 de baloți de carton presat.
În imediata apropiere a locului incendiului nu există surse de alimentare astfel că Dispeceratul integrat ISU – SAJ Bistrița – Năsăud a suplimentat efectivele de intervenție cu un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere.
Conducătorul auto a ieșit din cabină și a încercat să asigure prima intervenție cu stingătorul din dotare, dar nu a reușit să țină incendiul sub control pentru că acesta începuse să cuprindă întreaga încărcătură. În schimb, a reușit să decupleze cabina autotrenului de remorcă.
Pompierii militari au localizat rapid incendiul, însă a fost lichidat în totalitate în aproximativ o oră și jumătate, ținând cont de cantitatea mare de carton cuprinsă de flăcări.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.