Detalii incredibile în cazul celor doi băieți de 15 și 17 ani, din județul Timiș, care au ucis un taximetrist din Lugoj și i-au abandonat cadavrul într-o pădure. Adolescenții plănuiseră să ucidă pe cineva, totul pentru a face rost de o mașină cu care să fugă de acasă. Au decis să cheme un taxi, iar lugojeanul de 77 de ani s-a nimerit să fie victima. Unul dintre criminali bătuse cu sălbăticie un elev în urmă cu mai bine de un an, într-un liceu din Lugoj, conform libertatea.ro.

Criminalii adolescenți au plănuit totul. Au stabilit să fugă de acasă, dar și-au dat seama că nu au cu ce. Le-a venit apoi ideea să ucidă un șofer și să-i fure mașina pentru a-și duce planul la îndeplinire, iar un taximetrist părea varianta salvatoare pentru ei. Zis și făcut! Cu gândul la crima pe care urmau să o facă, cei doi au pus mâna pe telefon și au făcut o comandă la taxi.

L-au așteptat pe taximetrist în fața parcului din localitatea timișeană Darova. Nici n-au urcat bine în taxi, că au și tăbărât pe șofer. L-au lovit cu cuțitul în zona feței, a gâtului și a pieptului, iar apoi l-au mutat de la volan și au plecat cu mașina, aruncându-i trupul neînsuflețit într-o pădure în drum spre Timișoara.

„În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 13/14.06.2018, după o înțelegere prealabilă privind uciderea unei persoane cu scopul de a obține un autoturism pentru a fugi de acasă, cei doi minori au comandat un taxi pe care l-au așteptat în fața parcului din loc. Darova, județul Timiș. După urcarea în taxi, cei doi minori i-au aplicat conducătorului auto, în vârstă de 77 de ani, mai multe lovituri cu cuțitul în zona feței, a gâtului și a pieptului, provocând decesul victimei. Ulterior, cei doi minori au plecat cu autoturismul condus de unul dintre aceștia, transportând trupul victimei într-o zonă forestieră din preajma Orașului Buziaș, unde l-au abandonat, după care s-au deplasat cu autoturismul în Municipiul Timișoara”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Cel mai mare dintre criminali, băiatul de 17 ani, a fost filmat la începutul anului trecut când bătea cu sălbăticie un elev de la un liceu din Lugoj, chiar în sala de clasă. El era cercetat penal pentru această faptă, pentru lovire sau alte violențe, iar în aprilie 2018 magistrații au decis ca tânărul de 17 ani să rămână liber, dar să fie supravegheat zilnic, timp de șase luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.