Societatea secolului al XII-lea, în special cea românească, rămâne într-o zonă tabu în ceea ce privește sexualitatea ori definirea acesteia. Normele și mentalitățile în care ne formăm încă nu pot accepta ideea de relație între două persoane de același sex, fiind setate pe sistemul tradițional, iar homofobia e în floare. Astăzi vom discuta cu Darius, un tânăr gay care, în urma experiențelor personale, s-a hotărât să ne povestească despre realitatea căsniciilor eșuate și despre ce se întâmplă în momentul în care un bărbat gay ajunge blocat într-o căsnicie cu o femeie, înșelând-o tot cu un bărbat.
Cum ajungi să cunoști acești bărbați căsătoriți?
De majoritatea dai oricum prin diverse platforme online, aplicații destinate dating-ului pentru persoane gay, există o mulțime de posibilități, nu e atât de relevant locul. Majoritatea nu o să menționeze că sunt căsătoriți decât dacă se ajunge în acel punct practic, din greșeală. Nu, nu se pune problema de „nu, nu vreau să spui nimănui”, fiindcă e subînțeleasă. Sunt anumite chestiuni pe care nu le zici. În primul rând, există problema de a expune pe cineva care și-a pus încrederea în tine. Nu e ok să expui așa pe cineva în niciun context.
Care a fost cel mai ciudat mod în care ai aflat că unul dintre acești bărbați e căsătorit?
Asta chiar e amuzant. A fost un bărbat, la un moment dat, care s-a oprit, chiar în timpul actului sexual, fiindcă îi suna telefonul și era soția lui. Nu am știut cum să reacționez. Cred că a fost cel mai memorabil moment, dintre toate. După ce s-a încheiat apelul telefonic ne-am întors „la treabă”, fiindcă niciunul dintre noi nu avea timp de pierdut și mai ales că soția lui trebuia să vină acasă. Da, eram la el acasă.
Ai vreo experiență negativă, de care îți amintești cu repulsie?
Nu am avut neapărat experiențe atât de dubioase sau traumatizante. În cel mai rău caz, ajungi în casa unuia și dai peste niște haine de femeie. În cel mai bun caz ar putea fi hainele unei surori, dar, de obicei, da, e vorba de o soție. În rest, nu cred că am avut experiențe cu adevărat aiurea. De obicei sunt mai curați decât ai crede și, de multe ori, în mod incredibil, se comportă mai ok decât majoritatea tipilor gay.
Experiențele de tipul acesta sunt „izolate” sau apoi mai apelează la tine?
Depinde foarte mult de persoană și, în primul rând, de ceea ce poți să oferi. Unele persoane se familiarizează cu tine. La un moment dat m-am văzut cu un tip și iubita lui era plecată în UK. Ne vedeam destul de des, fiindcă a existat, cumva, o scânteie între noi și pur și simplu s-a întâmplat, în ciuda celorlalți factori. Dar nu prea avansează treaba asta. Persoanele care o fac își lasă, mai degrabă, instinctele sexuale să domine, dar din punct de vedere romantic încă merg pe ideea „trebuie să iubesc o femeie și să mă căsătoresc și să fac copii”. Privesc aceste acte ca pe o formă de libertate, dar nu în totalitate, undeva la mijloc.
Ar putea fi societatea considerată vinovată pentru aceste comportamente?
Nu aș spune că societatea este neapărat vinovată pentru înșelat, în sine, ci pentru ascunsul înșelatului. Până la urmă, dacă ne uităm la animale, monogamia e foarte rară. E un concept lipsit de realitate în anumite momente, mai ales că nu toți oamenii au comportamente identice. Da, sunt cupluri care rezistă ideii de monogamie fiindcă aceasta le favorizează niște planuri și idei de fantezii, dar nimic nu mai mult. Alții, într-adevăr, nu o să meargă pe monogamie. Sexualitatea, cel puțin, nu e dominată de monogamie, până și un flirt nevinovat poate fi legat de un instinct sexual, doar că de cele mai multe ori îl reprimăm pentru că suntem într-o relație cu un anumit individ și nu e ok, fiindcă așa spune societatea. Există și relațiile deschise, care oferă alte posibilități. În România încă e un subiect controversat, nu se vorbește despre asta. Nu cred că înșelatul reprezintă ceva anormal, cu toate că e un obicei demonizat de societate, însă există și contexte în care înșelatul e permis literalmente, cum ar fi relațiile deschise, iar atunci nu mai vorbim chiar despre înșelat, din moment ce discuți cu partenerul sau partenera despre situație. Unii oameni percep foarte deformat ideea de a-ți înșela partenerul cu o persoană de același sex. O femeie mi-a mărturisit că, dacă ar fi ca soțul ei să o înșele vreodată, ar prefera să o înșele cu un bărbat, fiindcă un bărbat nu-i poate oferi ceea ce îi oferă ea. Cumva, are logică, e o altă experiență. E o senzație diferită din mai multe puncte de vedere – de pildă, dacă vezi un om mai mult la nivelul poetic, acum există acest trend mai nou, în care bărbații caută acea „masculinitate toxică” (brațe puternice, fund bombat, corp voluminos) și are sens – în traducere, ei caută, practic, o masculinitate pe care au pierdut-o odată cu căsătoria cu o femeie. Relațiile sexuale între bărbați sunt, adesea, mult mai rough, asta se știe încă din felul în care se proiectează asupra noastră obiceiurile din Antichitate. Termenul cel mai potrivit pentru această chestiune ar fi „recucerirea masculinității”. Pentru alții e doar o metodă de rezistență în fața societății, în timp ce pentru alții reprezintă doar o soluție prin care își pot potoli niște pofte și nimic mai mult.
Erau și bărbați sinceri cu soțiile lor, acestea fiind conștiente de situația în care se aflau?
Am avut un singur partener care se afla în postura de relație (de căsătorie) deschisă, însă el era singurul din cuplu care practica asta, din cauză că era un bărbat gay blocat într-o căsnicie heterosexuală. Te-ai putea întreba de ce un bărbat gay ar alege să se căsătorească cu o femeie, răspunsul e strâns legat de preconcepțiile și principiile impuse de comunism, cât și de așteptările societății. Era un bărbat undeva la 40 și ceva de ani. Îmi spusese că soția lui era de acord, ei rămănând împreună doar pentru că aveau un copil și n-ar fi vrut ca acesta să crească numai cu unul din părinți. Însă cei mai mulți nu recunosc sau nu o să vrea să le spună soțiilor, iar cel mai simplu, atunci când vor să-și șteargă urmele sau să scape de tine, te pot bloca peste tot prin aplicațiile unde te-au cunoscut, ca și cum n-ai fi existat. Și nu mai rămâi cu nicio formă de contact. Alții preferă să se vadă de fiecare dată cu o persoană diferită, astfel încât să nu fie văzuți ori surprinși cu același om de mai multe ori, ca să nu apară suspiciuni sau presupuneri. Și rar e vorba de prietenie, întrucât diferența de vârstă se ridică, de obicei, la 20-30 de ani. Lumea comentează, observă „ciudățenia” și e aiurea. Cei mai mulți bărbați care practică asta sunt trecuți de vârsta a doua și omit intenționat să spună că au pe cineva, dar sunt cazuri și cazuri. Am cunoscut pe unul care se lăuda că are și nevastă, și amantă, și că întreține, ocazional, relații sexuale și cu bărbați. Pentru unii pare o problemă de virilitate, ca o vânătoare de pokemoni, unde trebuie să atingi un scor și gata, vei fi aplaudat. O prejudecată cu adevărat scârboasă, specifică spațiului românesc, apare în momentul în care, dacă ți-ai înșelat soția cu o altă femeie, e o dovadă de masculinitate, dar dacă ai înșelat-o cu un bărbat, devine brusc un lucru repugnant și de neînțeles. România e ciudată pentru că ține cu dinții de valorile tradiționale deși mare parte a populației nu e capabilă să le definească concret sau să spună la ce se rezumă, de unde provin aceste seturi de mentalități. Astfel, homofobia e justificabilă, dar și condamnabilă, în același timp.
