Un tânăr din Rodna este cercetat de poliţişti din cauză că a condus sub influenţa alcoolului şi a produs un accident rutier. Acesta avea o alcoolemie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Un tânăr de 21 ani, din Rodna, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Șanț, a pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un imobil din afara părții carosabile.

Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, în urma accidentului rutier a rezultat rănirea şoferului, dar și a unui alt tânăr de 20 ani, pasager în autoturism.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri din Sîngeorz-Băi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.