Persoane necunoscute au înlocuit steagul curcubeu arborat permanent la gara din Neubrandenburg, în estul Germaniei, cu un steag pe care era desenată o svastică, într-un gest de „glorificare” a ideologiei naziste ferm condamnat sâmbătă de municipalitate, relatează AFP şi dpa.

Poliţia, avertizată la primele ore ale dimineţii de un trecător, a confiscat steagul şi a făcut apel la identificarea autorilor delictului.

Steagul curcubeu, simbolizând pacea şi diversitatea de gen, a mai fost furat de câteva ori de la gara oraşului cu circa 60.000 de locuitori din fosta Germanie de est.

Înlocuirea sa, de această dată, cu un drapel cu svastica reprezintă însă o „escaladare”, au atenţionat autorităţile.

„Prin amplasarea pe scena publică a simbolurilor şi însemnelor extremei drepte este atinsă o nouă dimensiune în glorificarea ideologiei inumane a naţional-socialismului”, a deplâns municipalitatea într-un comunicat, apreciind că „nu este vorba de o glumă a unor puşti” şi că autorii trebuie pedepsiţi „cu toată severitatea cerută de lege”.

A fost lansată o anchetă pentru folosirea de simboluri contrare Constituţiei, delict pasibil de pedepse mergând până la trei ani de închisoare.

Legea germană interzice formal folosirea de sloganuri ale epocii naziste sau expunerea în public de svastici sau alte simboluri ale celui de-al III-lea Reich.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.