Mai mulți șoferi cred că pot scăpa basma curată folosind permise de conducere falsificate, însă polițiștii le rețin și le cercetează pe cele care ridică anumite suspiciuni.

În dimineața de 18 decembrie a.c., în Dumitra, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud care efectuau activități de monitorizare și control trafic pe Drumul Național 17C au depistat și oprit pentru verificări un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani din Parva.

Fiindu-i solicitate documentele pentru control, acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autorităţile din Irlanda care nu prezenta elementele de siguranţă şi particularizare ale unui permis de conducere autentic, existând suspiciunea că este fals. Documentul în cauză a fost ridicat de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.