Ieri seară, pe Calea Naţională, una dintre cele mai circulate artere din municipiul Botoşani, o tânără de 25 de ani, însărcinată, a fost lovită de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni, scrie adevarul.ro.
Șoferul autoturismului a executat o manevră ilegală şi foarte periculoasă. Mai precis, a încercat să ajungă pe celălalt sens de mers, întorcând autoturismul chiar pe trecerea de pietoni. În acel moment s-a izbit cu maşina direct în tânăra însărcinată care traversa regulamentar.
Deşi a fost lovită, tânăra a scăpat fără răni grave, alegându-se însă cu o sperietură zdravănă. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că şoferul era şi băut – aparatul etilotest indica o valoare de 0.84 mg/l alcool, potrivit adevarul.ro.
Cel mai probabil şoferul se va alege cu dosar penal.