Un bărbat este căutat de poliţiştii din Arad după ce a accidentat cu maşina, marţi după-amiază, un poliţist de la circulaţie, încercând să fugă după ce a fost prins că avea în maşină sute de pachete de ţigări, posibil de contrabandă.

Poliţiştii spun că un bărbat aflat la volanul unui autoturism Mercedes a circulat cu peste 150 kilometri la oră şi a fost oprit. În momentul în care i s-au cerut documentele, poliţiştii au observat că maşina era încărcată cu ţigări şi l- au întrebat pe bărbat despre provenienţa acestora.

În timp ce poliţiştii şi- au sunat colegii de la Departamentul Economic, pentru a veni să verifice legalitatea transportului, un bărbat şi o femeie au ajuns la faţa locului şi s- au prezentat ca amici ai suspectului.

Cuplul sosit a încercat să îi convingă pe agenţii să- l lase pe suspect să plece şi să îi aplice acestuia doar o amendă pentru depăşirea vitezei. În timpul acestor discuţii, suspectul a reuşit să se strecoare în maşină, pornind. Unul dintre agenţi s- a postat în faţa maşinii, însă şoferul nu a oprit şi l- a rănit, transportându-l pe capotă câtiva zeci de metri.

Poliţistul a fost transportat la spital, însă nu a fost necesară internarea, având doar contuzii uşoare, iar femeia şi bărbatul care s-au prezentat drept amici ai suspectului au fost reţinuţi pentru cercetări. Şoferul a reuşit să fugă, momentan fiind încă căutat.

Poliţiştii cred că bărbatul este un traficant de ţigări şi că, în momentul în care a fost oprit, avea în autoturism sute de pachete fără documente.

 

Mihaela Mocanu

2 COMENTARII

  1. STIMATI „SCRIITORI” UITATIVA PRIMADATA LA LIPSA DE PROFESIONALISM SIPE URMA … VA PRONUNTATI ! F.MULTI AU VESTE ASEMANATOARE CU A POLITIEI (SAU INVERS),DE UNDE SA STIU CINE SARE IN ACEL MOD PE MASINA ? UITATIVA SI LA MILITEANUL ALA PROST CUM A SARIT PE CAPOTA SI STA „CAPRA” CUM A VAZUT-O PE MASA CAND L-A NASCUT…ACELA ESTE PROCEDEU POLITIENESC DE CONTROL,VERIFICARE, EVENTUAL DE IMOBILIZARE SI CONDUCERE A UNOR PERSOANE ? RIDICOL !! ! SI ALTII II MAI SI COMPATIMESC !!!

  2. Domnul este chestor cumva? Poate obstetrician? Ultima varianta mi se pare la fel de plauzibila ca si prima. Auzi!? Pozitia „capra” la nastere! Geme tara de „experti”, „analisti” si „inventatori”! Veste „asemanatoare” ! Pai de-aia s-a urcat contrabandistul in masina si a fugit, pentru ca dupa ce i-au cerut actele, s-a gandit ca de fapt aia or fi de la Drumuri si Poduri. Mai lasa-ne!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.