În Ungaria, 24,3% dintre angajați nu reușesc să salveze suficienți bani pentru a își permite să meargă în vacanță, conform unui studiu explicat de telex.hu, transmite G4media. Acest studiu a comparat datele din 2022 pentru toate țările din Uniunea Europeană, pentru a vedea câți oameni nu își permit asemenea „luxuri”.
În timp ce 25% din populația Ungariei nu are bani de vacanță, în România procentajul este cel mai mare din UE: de 35,8% dintre români, adică 4,2 milioane de persoane nu și-au permis acest lucru în 2022. România a fost urmată în clasamentul negativ de Cipru și Grecia, în timp ce Ungaria a fost al patrulea cel mai slab performant, cu 24,3 la sută. Suedia și Finlanda au înregistrat cele mai bune rezultate, doar 4,7% dintre locuitorii celor două țări nordice neputându-și permite o vacanță, transmite sursa citată.
Pentru că vorbim despre datele din 2022, Telex remarcă faptul că, în ciuda performanțelor deosebit de slabe ale României, aceasta a depășit de atunci Ungaria într-un număr tot mai mare de indicatori economici: anul trecut, de exemplu, pentru prima dată, în România oamenii au câștigat mai bine decât în Ungaria, în termeni de paritate a puterii de cumpărare.
Citește și: Un producător din Bistrița a fost prins cu ocaua mică la smântână (gazetadebistrita.ro)
Cum mama zmaului nu au romanii bani de vacanta iar pe Litoral stau zilnic ca sardelele in apa. Sa nu mai vorbim ce se intampla pe sosele sambata si Duminica pe DN1, pe la Lacul Rosu, Poiana Brasov si desigur in toata tara. Ce tot scrieti acolo?