Norbert Murvai este judecat pentru trafic de persoane şi proxenetism. Acesta și-a exploatat inclusiv iubita, o fostă colegă de liceu. După câteva săptămâni de relație, bărbatul i-a cerut fetei să îl însoţească în Hamburg, unde el urma să lucreze ca agent de pază, iar tânăra a acceptat, scrie adevarul.ro.
Cei doi au plecat din ţară pe 26 iulie 2011 şi au ajuns în Germania trei zile mai târziu. În aceeaşi zi, tânăra a rămas fără acte, iar Murvai a anunţat-o că urmează să lucreze ca prostituată într-un bordel, potrivit publicației amintite.
Sub teroare
Potrivit procurorilor, fata a fost bătută şi terorizată psihic pentru a accepta să se supună bărbatului. Ea a prestat în cluburile „Galerie” şi „The Babylon” din oraşul german unde bărbatul o însoţea până la intrare şi o aştepta la terminarea programului, toţi banii încasaţi fiind luaţi de el, motiv pentru care tânăra a ajuns să împrumute de la alte prostituate încălţări şi îmbrăcăminte ca să poată ieşi din casă.
În iulie 2012, fata a reuşit să-l convingă s-o aducă acasă, în vacanţă, dar de teama proxenetului, nu l-a denunţat. Şi-a schimbat numărul de telefon şi a evitat să mai iasă în oraş, dar în scurt timp Murvai a găsit-o la noul ei loc de muncă „obligând-o prin ameninţări” să plece din nou cu el în Germania.
În Hamburg, fata s-a trezit cazată într-o cameră de hotel cu o altă orădeancă, despre care a aflat că şi ea era „iubita” aceluiaşi Murvai, încă din 2008, având împreună o fetiţă. Fusese scoasă din ţară la începutul anului 2011, pe când avea 17 ani, şi pentru că legea germană nu permitea să lucreze ca prostituată decât după 18 ani, a prestat în prima fază, fără forme legale, într-un salon de masaj erotic, până a aflat că era însărcinată. Rămas fără venituri, Murvai şi-a căutat, atunci, o nouă „iubită” pe care s-o exploateze.
Citeste mai mult: adev.ro/qhhzon