Un bărbat din Rebrișoara s-a ales cu dosar penal, după ce, implicat fiind într-un scandal pe raza comunei Nimigea, polițiștii au descoperit că acesta a condus sub influența alcoolului. Valoarea indicată de etilotest a fost una uriașă.
Polițiștii Postului de Poliție Nimigea au depistat în flagrant delict un șofer de 60 de ani, care se afla sub influența alcoolului.
În urma unui conflict spontan la un magazin din localitatea Nimigea de Jos, polițiștii au constatat faptul că una dintre persoanele implicate, un bărbat de 60 de ani din Rebrișoara, care avea și calitatea de conducător auto, se află sub influența alcoolului.
Întrucât bărbatul prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul indicat fiind 1.39 mg/L alcool pur în aerul expirat, impunându-se astfel recoltarea de mostre biologice de sânge la spital.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, Post Poliție Nimigea, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.